miercuri, octombrie 28, 2026

Doi tineri, unul din comuna Argetoaia și unul din Valea Stanciului, s-au ciocnit pe o stradă din Craiova

Un tânăr de 19 ani a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Craiova după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt autoturism care ieșea din parcare fără să acorde prioritate. De menționat că niciunul dintre șoferi nu era din oraș, ci locuiau în două comune din județul Dolj.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„În această seară, în jurul orelor 18.30, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că pe Bulevardul Tineretului, din Craiova, s-a produs un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un tânăr de 29 de ani, din comuna Argetoaia, sat Leordoasa, la ieșirea din parcarea unui centru comercial, din municipiul, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Valea Stanciului, intrând în coliziune cu acesta. Din impact, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a fost proiectat într-un autoturism parcat regulamentar. În urma evenimentului rutier, tânărul de 19 ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul“, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI