„În seara zilei de 31 iulie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, o femeie este căzută în fața unui bloc situat pe strada Petre Ispirescu. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova care au stabilit că femeia, de 89 de ani, ar fi căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia. Din nefericire, echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat decesul femeii.
De asemenea, în apartamentul acesteia a fost găsit cadavrul unui bărbat, de 69 de ani, aflat în stare de degradare, acesta fiind fiul femeii. Cele două cadavre au fost transportate la morgă în vederea efectuării necropsiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj.
Descoperire macabră la Craiova. O bătrână de 89 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc. În apartamentul ei, polițiștii l-au găsit mort și pe fiul ei
Caz extrem de șocant la Craiova. Totul a plecat după ce polițiștii au fost anunțați că o bătrână este căzută în fața unui bloc din oraș. Se pare că femeia ar fi sărit de la etajul 4 al blocului în care locuia. Când au intrat în apartament, anchetatorii au făcut altă descoperire macabră. În locuință au găsit cadavrul fiului bătrânei, care părea decedat de mai mult timp.


