Secundul Olguței Vasilesu făcea oficiile de gazdă la conferința de presă dedicată campionatului balcanic de atletism de duminică și încerca să-și impresioneze oaspeții de la București, în frunte cu șefa Federației Române de Atletism, Constantia Dinu. Dan Păloiu a amintit că municipiul Craiova are tradiție și performanțe în atletism, plus un stadion de profil abia inaugurat, dar nu numai. Vicele craiovean a ținut să amintească faptul că o serie de echipe din Craiova sunt angrenate anul acesta în competiții europene, iar la altele se investește serios în acest scop. „Țin să vă anunț că, la echipa de handbal, am achiziționat-o, recent, pe a doua Emilia Neagu a României. Auzi Emilia Neagu!… Cristina Neagu”, a spus Păloiu în zâmbetele asistenței.



Trebuie spus că viceprimarul Dan Păloiu, în calitate și de președinte de ședință desemnat la întrunirile consiliului local, are mereu „meci” cu consilierul USR Emilia Neagu, fost candidat la primărie al uniunii, disputele celor doi ocupând mare parte din dezbaterea propriu-zisă.
Un viceprimar prea mare pentru un stadion atât de mic
Nu a fost singura gafă a lui Păloiu. Pătruns de emoții, nu se știe dacă datorită evocării performanțelor sportive ale trecutului ori investițiilor în infrastructura de profil mai recente, a exagerat nițel capacitatea stadionului Oblemenco, căruia i-a mai pus 10000 de locuri de la el. „Avem un stadion de patru zeci și ceva de mii de locuri, o sală polivalentă foarte funcțională și un complex sportiv în construcție în care vor putea fi organizate competiții, inclusiv de atletism”, a spus Păloiu, încercând să demonstreze că Craiova are tot ce-i trebuie pentru a găzdui competiții de calibru. (nr – Arena Ion Oblemenco are, de la reconstrucție, o capacitate de aproximativ 30.000 de locuri. asta dacă nu sumva primăria a mai construit 10.000 pe furiș)
Mai merită amintit că viceprimarul și-a început cuvântarea urând succes tuturor atleților care „candidează” la Campionatul Balcanic de Atletism U 20.


