marți, octombrie 27, 2026

Vâlcea: Polițist la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, dat în urmărire după o condamnare pentru luare de mită

Mihai Dandea, fost polițist în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Vâlcea, este dat în urmărire de Poliția Română, după ce a fost condamnat definitiv, joi, 15 mai 2025, pentru luare de mită în formă continuată, decizia Curții de Apel Pitești confirmând astfel pedeapsa de 4 ani de închisoare stabilită de Tribunalul Vâlcea.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Condamnarea vine ca urmare a anchetei derulate de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, cu sprijinul Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea, care a descoperit că, între 2020 și 2022, Dandea a primit peste 15.900 euro în mai multe tranșe, pentru a furniza ilegal informații confidențiale unui hacker cercetat de DIICOT.

Din momentul condamnării definitive, Dandea nu a fost găsit pentru a începe executarea pedepsei, astfel că Poliția Română a emis mandat de urmărire pe numele său.

În perioada anchetei, polițistul a pretins și primit bani pentru divulgarea unor informații din dosare penale aflate în gestiunea sa. Printre sumele primite se numără plăți de la 200 euro până la 5.000 euro, ultimele două fiind primite chiar în martie 2022, când a fost prins în flagrant.

Deși inițial a negat acuzațiile și a cerut schimbarea încadrării juridice, instanțele au menținut acuzația de luare de mită în formă continuată, pe baza probelor solide prezentate de DNA.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Dandea a fost privat de drepturile prevăzute de lege pe o perioadă de 5 ani. Până la această condamnare, el era detașat la compartimentul Logistică din IPJ Vâlcea, însă acum se află în vizorul autorităților care îl caută pentru a-și executa pedeapsa.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI