miercuri, mai 21, 2025

Primul tur al alegerilor – un deznodământ previzibil

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Evident, sunt mulți cei care se declară acum șocați de rezultatul primului tur. Nu înțeleg cum s-a ajuns la situația în care peste 60% din electorat a respins ferm propunerea venită din partea binomului PSD-PNL!? Cum pot milioane de români să respingă categoric „continuitatea și stabilitatea” propovăduită obsesiv de toți liderii partidelor care fac posibilă această coaliție de guvernare nefirească?! Simplu. Oamenii vor o schimbare. Reală. Pe care nu au primit-o nici măcar în al 12-lea ceas când, după alegerile din toamna trecută, deși au anunțat că au înțeles mesajul românilor, coaliția a venit cu același Marcel Ciolacu premier, la pachet cu mulți dintre miniștrii ăia cu popularitate negativă, gen Predoiu, Rafila, Boloș sau Barbu. Această flegmă, dată în ochii electoratului când încă nu se uscase cerneala pe procesele verbale care consfințeau eșecul aproape istoric al PSD și PNL de la parlamentare, nu a făcut decât să trimită și mai multe voturi în direcția candidaților anti-sistem. Pentru foarte mulți, a fost momentul în care au înțeles clar că fără un cutremur la următoarele alegeri cele două partide care au dominat scena politică a ultimului deceniu nu vor schimba absolut nimic. Și el a venit, cu vârf și îndesat! Simion a performat mult peste cele mai pesimiste așteptări ale taberei pro-europene. Cum, la fel, a făcut-o și Victor Ponta. Și, din nefericire pentru găștile roșii și galbene, care sperau încă într-o minune, a performat peste așteptări și Nicușor Dan, cel care va avea misiunea extrem de dificilă de a-l opri pe liderul AUR în 18 mai. Deși, la cum arată acum lucrurile, misiunea pare deja imposibilă!  
Trebuie să fim realiști. Va fi rău. Măcar o perioadă. Cu George Simion la Cotroceni, imaginea României, și așa nu prea grozavă, va avea de suferit enorm pe plan extern. Europa se va uita strâmb la noi. Mai grav, la fel se vor uita și investitorii străini, dar și entitățile care ne finanțează deficitul. Să spui că vom avea probleme economice este prea blând. Vom asista la convulsii violente care, paradoxal, vor lovi cu precădere în cei care au căutat, prin votul lor, o schimbare în mai bine. Dar este o suferință de care România are nevoie. Să sperăm doar că, peste câțiva ani, la următoarele alegeri, dinspre PSD și PNL nu ne vor zâmbi tot Paul Stănescu sau Lucian Bode…

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Polițistul dat în urmărire pentru luare de mită s-a predat

„La data de 15 mai 2025, ca urmare a soluționării apelului de către Curtea de Apel Pitești, a rămas definitivă sentința...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI