Azi e ziua muncii.
Dar nimeni nu muncește.
Toți ies la iarba verde,
cu portbagajul plin de carne tocată
și planuri mărețe de relaxare intensă.
Grătarul se montează strategic,
lângă o tufă sau vreun copac.
Fumul se ridică mai repede decât speranțele salariale.
Micii sfârâie.
Se spune că sunetul lor vindecă stresul.
Berea se desface ritualic,
un clac! sacru
care anunță începutul distracției.
Veselia e sinceră,
chiar dacă vine din cutii de carton
și boxe chinezești care distorsionează manelele.
Copiii aleargă printre mașini,
părinții stau pe scaune pliabile
cu ochii în gol
și cu gândul la cât de obosit e omul
după atâta picnic.
E un spectacol al libertății temporare,
cu șervețele unsuroase în vânt
și glume reciclate din 2015.
„Ce bine că există 1 Mai,
Ne mai scoate și pe noi din casă!”
Când soarele cade,
se strâng resturile,
dar doar teoretic.
Natura rămâne cu amintiri,
noi plecăm cu poze.
1 Mai –
ziua în care muncitorul a câștigat
dreptul să nu facă nimic,
dar să o facă spectaculos.