duminică, aprilie 20, 2025

SCM Râmnicu Vâlcea o aduce  pe daneza Amalie Wulff pentru sezonul viitor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„𝗔𝗺𝗮𝗹𝗶𝗲 𝗪𝘂𝗹𝗳𝗳 este noul nostru transfer pentru a consolida linia de 9 metri. Jucătoarea daneză, în vârstă de 25 de ani, vine de la Nykøbing Falster Håndboldklub, unde a evoluat timp de șase sezoane, acumulând o bogata experiență atat în prima liga daneză, cât și în cupele europene, EHF European League și EHF Champions League.

Amalie este născută pe 18 mai 1999, în Ballerup, Danemarca și are 1,70 m înălțime. Sportiva joacă pe postul de coordinator de joc. Aceasta a debutat la nivel de senioare la Ajax København, iar în 2018 a făcut pasul către Roskilde Handbold. Un an mai târziu, s-a alăturat celor de la NFH, acolo unde evoluează și în prezent. În sezonul actual, Amalie a marcat 12 goluri în EHF Champions League.

Acest transfer s-a concretizat fiindcă aceasta a confirmat o constanță în evoluțiile sale, sportiva acumulând experiență la cel mai înalt nivel, ceea ce va aduce un plus valoare lotului nostru. Suntem încântați să o avem pe Amalie Wulff în echipa noastră și îi dorim mult succes alături de noi”, a anunțat SCM Rm. Vâlcea pe pagina oficială de facebook.  


„Sunt foarte încântată să anunț că am semnat un contract pe două sezoane cu Râmnicu Vâlcea. Am urmărit meciurile echipei de pe teren propriu și deja iubesc atmosfera creată de fani. Abia aștept să joc în tricoul echipei și îmi doresc mult să câștigăm trofee împreună!’, a declarat Amalie Wulff.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Uniunea Studenților din România: TOLERANȚĂ ZERO pentru abuzurile de putere din universități!

„Recent, în spațiul public au fost semnalate acuzații grave privind posibile abuzuri din partea administrației universitare din cadrul Universității...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI