marți, octombrie 27, 2026

Miorița, în variantă oltenească. Trei bărbați au furat, în ultimele trei luni, 250 de oi și capre

Pe meleagurile doljene, acolo unde Dunărea își spune șoaptele, iar mioarele pasc în liniște, s-a scris recent o poveste demnă de o baladă modernă, care i-a avut drept protagoniști pe trei bărbați, doi din Băilești și unul din comuna Rast, care au decis să-și încerce norocul în domeniul păstoritului. Doar că, fără să ceară voie și proprietarilor de stâne.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Astfel, conform polițiștilor doljeni, în perioada noiembrie 2024 – februarie 2025, aceștia ar fi sustras, de la mai multe stâne din comuna Desa și Piscu Vechi, nu mai puțin de 250 de oi și capre. Din păcate pentru ei, mioarele nu le-au șoptit nimic despre dosarul deschis de autorități, astfel că ciobanii de conjunctură nu au reușit să scape „marfă“ atunci când polițiștii din Secției 10 Poliție Rurală Poiana Mare au descins la șase locații din Băilești, Rast și Valea Stanciului, în căutarea oilor pe care cei trei le „păstoreau” fără drept. În urma perchezițiilor, la una dintre locațiile aparținând unuia dintre cei trei, oamenii legii au descoperit o parte dintre mioarele furate și mai multe bunuri „de proveniență incertă”, animalele fiind returnate proprietarilor.
Cei trei bărbați au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, fiind reținuți apoi de către polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI