marți, octombrie 27, 2026

Concert de muzică psaltică la Arhiepiscopia Râmnicului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhepiscopul Râmnicului, Grupul Psaltic „Gherasim Safirin” și Corala „Benedictus” a Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” vor susține Concertul de muzică psaltică „Dintru adâncuri strig către Tine, Doamne!”, a anunțat Arhiepiscopia Râmnicului pe pagina oficială

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Evenimentul va avea loc în Catedrala Arhiepiscopală – Sfântul Ierarh Nicolae- din Râmnicu Vâlcea, duminică, 9 martie, începând cu ora 19.00.

„Grupul psaltic Gherasim Safirin  a fost înființat în primele zile ale lui 2025 la inițiativa Arhid. Lupașcu Andrei-Mihnea și a Protopsaltului Petrică Dinică, compozitor și interpret al muzicii bizantine. Grupul este format din absolvenți ai Facultăților de Teologie Ortodoxă, precum și ai instituțiilor de învățământ universitar cu profil muzical și din studenți teologi care cunosc muzica psaltică.  Numele grupului a fost ales spre a-l cinsti pe Preasfințitul Părinte Gherasim Safirin, arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului (1899), episcop al Romanului (1900-1911) și un bun cunoscător și compozitor de cântări bisericești”, se arată în anunțul de înființare a grupului.

Corala „Benedictus” reunește, sub conducerea tânărului Nectarie Ben Trandafir, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului care se dedică sprijinirii aproapelui și descoperirii virtuților în inimile multor tineri.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI