„Astăzi, din partea Guvernului, oarecum mi s-a cerut părerea dacă este legal ca acesta să emită o ordonanță pentru organizarea turului II, în condițiile în care există deja hotărârea CCR prin care se anulează și turul I”, a declarat Maria Vasii. Afirmațiile avocatei sugerează că Executivul ar încerca să găsească o cale pentru reluarea procesului electoral, în contextul în care Curtea Constituțională a României (CCR) a decis anularea primului tur al alegerilor. „Din moment ce au avut curajul să se adreseze chiar mie pentru a căuta o soluție juridică, vă dați seama ce mesaje au fost primite din partea oficialilor care vin deja să investigheze problema”, a mai spus Vasii, subliniind că autoritățile sunt conștiente de gravitatea situației și caută o rezolvare rapidă.
„Cine a creat această situație trebuie să găsească soluții”
Avocata a precizat că nu și-a oferit punctul de vedere în acest sens și că responsabilitatea remedierii problemei revine celor care au generat-o. „Evident că nu-mi permit să dau asemenea sfaturi. Cine a creat această situație trebuie să găsească soluții”, a punctat Maria Vasii.
Această declarație ridică semne de întrebare cu privire la viitorul alegerilor prezidențiale din 2024 și la modul în care autoritățile vor gestiona această criză politică și constituțională. Deocamdată, Guvernul nu a oferit un punct de vedere oficial pe marginea acestor afirmații.


