marți, octombrie 27, 2026

Decizie fără precedent: CCR a decis anularea turului I al alegerilor prezidențiale

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea primului tur al alegerilor prezidențiale.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Decizia a fost luată în urma unei ședințe extraordinare care a fost convocată ca urmare a unui număr mare de noi solicitări de anulare a alegerilor prezidențiale. Conform unor informații de presă, cererile au invocat documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, conform cărora campania candidatului pro-rus Călin Georgescu a fost rezultatul unei manipulări orchestrate din afara țării.
Procesul electoral se va relua în integralitate.

UPDATE:
„În şedinţa din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituţională, în vederea asigurării corectitudinii şi legalităţii procesului electoral, şi-a exercitat atribuţia prevăzută de art.146 lit.f) din Constituţie şi, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele: În temeiul art. 145 lit. f) din Constituţie, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea preşedintelui României, desfăşurat în baza HG 756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru preşedintele României în anul 2024 şi a HG 1061/2024 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea preşedintelui României în anul 2024“””, se arată în decizia CCR.

În urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfăşurarea campaniei electorale.

„Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea preşedintelui României, precum şi un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare”, se mai arată în decizia CCR.

Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI