Inaugurarea programului, în valoare de peste 260 de milioane de euro, a avut loc în orașele Dărmănești și Moinești, din județul Bacău, eveniment la care au participat ministrul mediului, Mircea Fechet, și președintele Senatului, Nicolae Ciucă. În total, în cadrul proiectului vor fi instalate 2.159 de eco-insule, configurate special pentru colectarea separată a deșeurilor. „Digitalizarea și, mai ales, eficientizarea sistemului de gestionare a deșeurilor reprezintă un obiectiv important pentru România. Avem câteva ținte foarte ambițioase pe care trebuie să le atingem, cum ar fi un grad de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale de 55% până în 2025 sau reducerea la 10% a cantității de deșeuri municipale eliminate prin depozitare până în 2035. Cu toții ne dorim un mediu mai curat, iar calea pentru a ajunge acolo începe prin selectarea eficientă a deșeurilor. Am încredere în acest program, care va aduce sistemul de gestionare eficientă în localități care fie întâmpină provocări în implementarea unor soluții, fie nu au avut deloc acces la astfel de soluții până acum”, a explicat Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor.
Procesul de implementare a proiectului este în desfășurare, iar printre localitățile care vor beneficia de noul sistem modern de gestionare a deșeurilor se numără Alba Iulia, Cugir, Năvodari, Tg. Secuiesc, Victoria, Galați, Vlăhița, Sângeorgiu de Pădure, Abrud și Sfântu Gheorghe, programul urmând să se extindă progresiv la nivelul țării. „Este un proiect foarte important, care ne oferă posibilitatea de a furniza câteva mii de sisteme complexe IoT pentru eco-insule. Vorbim despre sisteme ce sunt compuse din soluția hardware, elementul de control acces, și din cea software, aplicația master pentru autoritățile locale și cea pentru cetățeni. Este un proiect complex, în cadrul căruia ne folosim toată experiența acumulată până acum atât în dezvoltarea de soluții personalizate, cât și în colaborarea cu autoritățile locale. Cred cu tărie în soluția de digitalizare pe care am creat-o și mă aștept ca acest proiect să aducă noi perspective pentru ceea ce înseamnă un mediu înconjurător mai curat pentru generațiile următoare”, a declarat Mădălina Smochină, reprezentantul firmei care se va ocupa de implementarea proiectului.
Programul cuprinde trei tipuri de eco-insule, care adresează toate cele 5 fracții de deșeuri, anume biodegradabile, reziduale, plastic și metal, sticlă și hârtie și carton: – Eco-insulele de Tip 1 sunt supraterane, încasetate cu 5 containere de câte 1,1 metri cubi;
– Eco-insulele de Tip 2 sunt supraterane, compuse din 5 containere supraterane staționare ce au capacități cuprinse între 2-3 metri cubi și 3-5 metri cubi;
– Eco-insulele de Tip 3 sunt subterane, având 5 containere individuale, ce au capacități cuprinse între 2-3 metri cubi și 4-5 metri cubi.
Toate tipurile de eco-insule vor avea o componentă digitală, compusă din ansamblul hardware și de platforma software. Această componentă digitală permite accesul la eco-insule, contabilizează acțiunile fiecărui utilizator, asigură raportări pentru autorități, se poate interconecta cu o aplicație mobilă destinată utilizatorilor persoane fizice, contorizează statusul de funcționare și frecvența de golire a containerelor, asigură managementul datelor pentru autorități și salubriști și multe altele.