Alt look administrativ

0

În ajunul primului rând de alegeri, un sondaj INSCOP consulta populația în ideea unei reforme administrativ-teritoriale. De la ultima „împărțire” au trecut 55 de ani, iar o schimbare la față, sincronă realităților politico-sociale, este necesară, cu accent pe îmbunătățirea calității în toate domeniile. Dintre persoanele contactate telefonic, 55,1% au răspuns DA, iar 39,4% au răspuns NU. Din prima categorie fac parte persoanele cu un grad de educație ridicat, cu venituri mai consistente, „gulerele albe”. Următorul enunț al sondajului precizează că noua reformă ar putea cuprinde unificarea sau comasarea de localități. În condițiile liberei circulații, multe comune, orașe, municipii s-au depopulat, iar acest lucru încalcă unul din criteriile după care funcționează. Într-o nouă comună ar intra mai multe sate, unele municipii se vor întoarce la stadiul de oraș. 58,6% dintre respondenți au răspuns DA, înțeleg schimbările și le susțin. 38,3% NU cred că în felul acesta calitatea vieții s-ar îmbunătăți, iar persoanele îndoielnice sunt cele cu educație primară, „gulerele gri”. A treia și ultima întrebare a sondajului INSCOP antrenează ceva cunoștințe de istorie și invită la o analiză aplicată: „Ce părere aveți despre posibilitatea înființării unor regiuni care să reunească mai multe județe?”. Regiunea ca unitate administrativ-teritorială a mai funcționat sub ruși, vezi Regiunea Stalin. Și încă o regiune  ca însemnând „prea mult” față de o anumită minoritate: Regiunea Autonomă Maghiară. Istoricii vremii au făcut alergie la ceea ce se cheamă „regiune”, ca în Estul apropiat, și au propus revenirea la „bătrânul” județ. Acuma, dacă e s-o luăm la boabe mărunte, și „uniune” pare să aibă song de balalaică. „Măreața Uniune…”, dar termenul s-a aplatizat. Avem Uniunea Europeană. Într-una din variantele care se adresează noii reforme administrativ-teritoriale, erau folosite punctele cardinale: Sud, Sud-Vest etc. Nici așa! E straniu, dacă ești întrebat, să răspunzi că ești din Nord-Est și că mergi la rude în Nord-Vest. Nici „zonă” nu ar fi ceva adecvat, poate se inventează Eurozona. Parcă tot „regiune”, într-o alcătuire nouă, de județe, se pretează. „Județ”, ca entitate geografică, semnifică sub ceea ce incumbă regiunea. Evident, odată cu preconizata împărțire administrativ-teritorială, poate se impune și o reformă în heraldică, încât fiecare din regiuni să-și aibă stema, potrivit specificului. Ceva însă transpare unora și a altceva, în ton cu teoria conspirației. „Ruperea” (ca metaforă – ?!) de centru, de capitală, de tradiții și de istorie, egal Catalonia. Și? S-a dezumflat. DA, părerea generală este că timp prea mult după încheierea procesului electoral nu va trece și se va relua, cu și mai mare aplomb, ceea ce sondajul INSCOP a semnalat din mers.

Facebook Comments