Până în prezent, grâul a fost recoltat pe o suprafaţă de 80.000 de hectare din suprafaţa totală de 131.000 de hectare şi producţia totală obţinută este de 352.000 de tone. „Campania de recoltare a grâului este aproape de final, estimăm că se poate încheia la sfârşitul acestei săptămâni. Producţia medie este puţin mai mică faţă de anii trecuţi, până acum este de 4.400 kilograme pe hectar, calitatea este bună”, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Mihaela Luminiţa Mareş, citată de Agerpres. Aceasta a precizat că din discuţiile cu fermierii a reieşit că preţul grâului se situează între 0,80 şi 0,95 lei pe kilogram.
Luminiţa Mareş a mai precizat că fermierii au încheiat recoltarea orzului de pe întreaga suprafaţă de 17.000 hectare, obţinând o producţie în medie de 4.500 kilograme pe hectar şi o producţie totală de 76.500 tone, precum şi a secarei, cu randamente de 4.200 kilograme pe hectar. Totodată, în această săptămână fermierii din judeţul Olt continuă recoltarea triticalelor şi orzoaicei de toamnă, producţia medie la triticale fiind de 4.800 kilograme pe hectar şi la orzoaica de toamnă, de 4.500 kilograme pe hectar.
Olt: Producția de grâu la hectar, mai redusă cu peste 20% față de anul trecut
Campania de recoltare a grâului se apropie de final şi recoltele obţinute de fermieri sunt mai mici faţă de anul precedent, producţia medie din acest an fiind de 4.400 kilograme pe hectar, în timp ce anul trecut a fost de 5.500 kilograme pe hectar.