Dolarul a crescut luni cu 5,73 bani

Majorarea cererii de monedă americană a determinat ieşiri de pe activele considerate riscante şi a depreciat atât euro, cât şi valutele de la marginea zonei, inclusiv a leului.

0

Cursul euro a crescut marginal de la 4,9728 la 4,9736 lei, în timp ce tranzacţiile se realizau într-un culoar identic cu cel de vineri, 4,972 – 4,974 lei. Piaţa monetară a fost calmă la începutul săptămânii, iar indicii ROBOR se apropie de valoarea pentru primul trimestru al indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), care se situează la 5,97%/an.
La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,10%, cea mai mică valoare începând cu data de 8 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare s-a consolidat la 6,13%, cel mai mic nivel începând cu 31 mai 2022, iar cel la 12 luni a scăzut de la 6,14 la 6,13%, o valoare apropiată fiind atinsă în 22 mai 2022.
Finanţele au continuat să se împrumute din piaţa locală. Luni, Trezoreria a atras 724,45 milioane lei cu scadenţa ianuarie 2025 la un randament mediu anual de 5,96%/an şi 778,75 milioane lei cu scadenţa aprilie 2029 la un randament mediu anual de 6,33%/an. Valoarea iniţială a ambelor licitaţii a fost de 500 milioane lei. Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a afirmat în cadrul unei emisiuni televizate că trebuie confirmată tendinţa că inflaţia se „îndreaptă spre 2% într-un mod sustenabil” şi că o primă reducere a dobânzii va urma după luna martie.
Această declaraţie a avut darul de a deprecia euro la 1,0746 – 1,0787 dolari, astfel că media monedei americane a crescut de la 4,5697 la 4,6270 lei, în timp ce „indexul dolarului” a atins un maxim al ultimelor şapte săptămâni. Cursul francului elveţian a scăzut la 5,3208 lei, iar cel al lirei sterline la 5,8270 lei.
La nivel regional se manifesta o evoluţie descendentă. Media monedei maghiare s-a depreciat la 384,71 forinţi/euro, iar a celei poloneze la 4,3278 zloţi/euro.
Criptomonedele au răspuns pozitiv faţă de aprecierea monedei americane şi s-au consolidat la valorile medii de săptămâna trecută. Bitcoin se tranzacţiona în culoarul 42.264 – 43.284 dolari, iar ethereum fluctua între 2.270 şi 2.330 dolari.

Facebook Comments