Treceți batalioane alb-albastre Carpații!

0

Șansa ca echipele Craiovei să-și dispute între ele accesul în Conference League a fost condiționată de ocuparea de către Universitatea Craiova a locului 3 după ultima etapă de campionat. Pentru aceasta, jucătorii antrenați de Eugen Neagoe trebuiau să facă rocada cu cei de la CFR Cluj, echipă aflată pe locul de promovare cu două puncte avans. Foștii campioni pregătiți de „Bursuc” îi întâlneau, în ograda proprie, pe actualii campioni, fotbaliștii de la Farul. O victorie a Universității pe vechiul „Ion Oblemenco”, în prezent Complex Sportiv, coroborată cu un egal la poalele Feleacului, ar fi asigurat craiovenilor locul 3 și i-ar fi adus față în față cu cealaltă reprezentantă a Băniei, FC Craiova 1948, deja parte din barajul european. În partida atât de contorsionată cu FC Voluntari, alb-albaștrii lui Nicolo Napoli se calificaseră la loviturile de departajare: 5-4 după 3-3 în prelungiri. Aceștia au condus cu 3-0, dar s-au văzut egalați ca și altădată la o fază cinic petrecută chiar în min. 120. George Ganea a transformat cu sânge rece ultimul penalti și așa s-a scris istoria relansării acestei echipe din play-out. CFR Cluj – Farul Constanța a avut toate ingredientele unei ciocniri cu scântei. „Feroviarii”, aflați departe de forma care i-a consacrat, au condus cu 1-0 (Bîrligea ’15), semnal de alarmă pe partea de tablou pentru Universitatea Craiova în disputa cu Sepsi OSK. Sepsi, eliberată de presiune în calitatea de câștigătoare a Cupei României, pentru a doua oară consecutiv. Golul mult așteptat de întreaga Oltenie întârzie însă. Încă o aliniere de planete: Farul egalează (L. Munteanu ’46), autorul golului îl are pe 2-1 la punctul cu var, dar Scuffet e la post. În aceste clipe, CFR Cluj e încă în finala barajului cu FC Craiova 1948. Încă nu înseamnă definitiv. Marcel Bârsan dictează de justețe un al doilea penalti pentru constănțeni, pe care același Munteanu, împrumutat de la Fiorentina, îl transformă fără emoții. Meciul de pe arena clujeană se încheie cu victoria Farului și cu un car de reproșuri din partea lui Petrescu, scos din țâțâni fiindcă junii lui Hagi „și-au dat viața pentru Craiova”. Numai că Universitatea își joacă până la capăt rolul de perdantă, iar Ștefănescu înscrie în min. 90 din mijlocul unei apărări înghețate mai ceva decât salariile ordonate de guvern. Joi, pe arena din Gruia, va avea loc barajul barajelor: CFR Cluj – FC Craiova 1948, din spatele căruia se ițește Conference League. Gazdele nu par să fie în apele lor, există nervi și există îngrijorare. Andrei Burcă stă pe tușă deoarece s-a învârtit de un cartonaș roșu. Oltenii au un plus de tehnicitate și un minus la condiție fizică pe final din cauza căruia au plătit de atâtea ori. Iar Nicolo Napoli își joacă ultima carte pe banca tehnică.     

Facebook Comments