Play-off de care pe care

0

Etapa a 4-a a play-off-ului Superligii s-a lăsat cu probleme în bătălia pentru titlu.  Universitatea Craiova s-a impus cu 3-1 în fața Rapidului, pe „Ion Oblemenco”, iar în Giulești s-a stârnit urgia. Fanii au cerut capul lui Moțoc. În Gruia, CFR Cluj a trecut cu 2-1 de Sepsi, victorie plătită scump prin accidentarea lui Deac. Farul, care părea a se fi acomodat cu presiunea de la firul ierbii, s-a stins pe Arena Națională, FCSB câștigând cu 2-1, iar lupta pentru titlu s-a relansat. Etapa a 5-a a debutat cu partida Sepsi – CS Universitatea: 1-2 (Ștefănescu ’90+4/ A. Crețu ’49, Markovic ’65). În min.63, trupa lui Eugen Neagoe a rămas în zece prin eliminarea lui A. Crețu, care a primit direct roșu după un autograf cu crampoanele în bărbia lui Păun. Dar oltenii s-au pus numaidecât la adăpost prin finalizarea lui Jovan, după un assist al lui Roguljic. Derbiul de titlu s-a consumat la Ovidiu, între 11-le lui Hagi și 11-le lui Petrescu, de la gazde absentând Alibec, iar de la oaspeți Deac. Până aici, un punct în plus pentru constănțeni (practic, două, CFR, ca și FCSB, beneficiind de rotunjire). „Bursucul” a fost învins de „Rege” cu scorul atât de drag vizuinii: 1-0. A înscris Mazilu (’53), după ce Grameni și Băluță au destructurat apărarea campioanei. Inventivii „impiegați” ai garniturii vișinii au recurs la practici mai mult sau mai puțin teatrale, precum cea din min. 90, când Sebastian Colțescu, altminteri fără cusur, a indicat punctul cu var la duelul dintre Marins și Janga. Ghinionul celui ce s-a dat lovit a fost tehnologia VAR, care a salvat meciul de un 1-1 obținut prin efracție. În coada etapei, a fost rândul FCSB-ului s-o încaseze în Giulești: 0-1 (’21 Albu). Arbitraj catastrofal din partea lui Horațiu Feșnic (notat cu 3 în Gazeta Sporturilor!), mult prea îngăduitor cu trosnitorii de tibii ai gazdelor. La fel de adevărat, roș-albaștrii lui Charalambous pot primi titlul de ratangii ai etapei. Și astfel, capul lui Moțoc fu salvat. Farul a acumulat 42 de puncte, CFR Cluj – 38, FCSB – 37, Universitatea Craiova – 35, Rapid – 31, Sepsi OSK – 24. Să aruncăm o privire și în ograda lui U 1948 Craiova, ai cărei fii risipitori nu se dezmint. Au terminat 3-3 în Bănie, cu FC Voluntari, după ce au condus cu 3-1. Semireușită sau semieșec, luați-o cum vreți, tot aia. Apoi au scos cu forcepsul 0-0 la Botoșani, ratând prin argentinianul Bauza, deloc în apele sale, și un penalti. Au ratat atâția, veți zice. Au marcat atâția, mult mai numeroși, e răspunsul. Nicolo Napoli trebuie să umble la „cheiță”, ceva se învârte în gol, chiar și la 3-3. Cele trei puncte cu Chindia, din etapa a 6-a, devin obligatorii pentru conservarea unuia din primele locuri ale play-out-ului, dacă se țintește barajul dinaintea celuilalt baraj deschizător de cupe europene.           

Facebook Comments