La un nu prea îndepărtat interviu luat la TVR dlui Ioan Holender, cel mai longeviv director managerial al celebrei Opere de Stat din Viena, realizatoarea a încercat să-l aducă mai spre noi, odată retras la reședința sa din Timișoara. Mai spre noi, adică mai spre obiceiurile noastre de popor încă imun la civilizație. Întrebarea nu și-a găsit însă omul. Da, a modulat concesiv intervievatul. Dacă îi spui cuiva de-al nostru să vină la zece, el va apărea la și un sfert. Însă românii sunt un popor creativ, talentat și răzbătător. Dovadă milioanele de români care muncesc în străinătate. Acesta, precizăm, e doar un crâmpei din contorsionata realitate de la noi, arborele cotit unde mai nimic trainic nu prinde rădăcină. În afara unui pesimism exersat, fiindcă mai suntem și fataliști! Oare?… Mă și mir cum din atâta resemnare mitică s-a putut naște Cimitirul vesel de la Săpânța, unic în lume. Capătul unei vieți dialogând în șagă cu moartea și nemoartea, într-o lume sigur mai bună. Arbore cotit, ziceam, unde săpunul de casă și peria de dinți sunt consumabile slabe, pe lângă tăria de prună cu care ne facem curaj. Unde cititul unei cărți este o gravă abatere de la normalitate. Dar și vremurile au cotit-o rău. Te și întrebi cum se face că olimpicii noștri se întorc de pe unde concurează cu premii de invidiat. Cum de turiștii străini care împânzesc muntele și marea, mai nou satele românești, rămân impresionați de frumusețile naturii, de ospeție, de mâncărurile tradiționale. Multe din localitățile noastre, înnoite arhitectural, nu sunt mai prejos de cele străine. Agricultura, revigorată cu bani europeni, continuă să producă. Nu valorifică pe cât merită pentru că avem conducători speriați și de umbra lor, nu care cumva să se strofoce Bruxelles-ul. Apa trece, pietrele rămân, iar în această viziune împlântată în conștiințe își croiește drum o generație extrem de dotată. Și, culmea, legată de glie. Ionuț Budișteanu, din Vâlcea, genial informatician, a ales România. Înotătorul Gabriel Popovici a ales România. Uite că și străinii încep să aleagă România. Da, românii au talent, ambiție, încredere în valorile ancestrale, cât și în cele confluente. Avem ansambluri folclorice, din Oltenia în Maramureș, din Banat în Bucovina, de o frumusețe cu totul aparte. Avem balerine la 15 ani și cântăreți la instrumente populare de când se știu. Răspunzând detractorilor, fiindcă năravul e vechi, Arghezi sintetiza într-un singur vers trăsătura de geniu a poporului nostru: „Noi proștii, pe o trișcă, făcurăm Miorița”. Da, multe mai sunt „cu cântec” în falset și pe la noi. Doar nu suntem legați la ochi pentru a nu le observa. Și pentru a nu le mai tolera, punct, cum zice actorul Dorel Vișan. E nevoie de o deșteptare imnică, scurt pe doi. Ce semănăm, aia vom culege.
