SCM – Thuringer: 32-32 (16-17)
Două treimi din parcursul primei reprize au aparținut vâlcencelor, dar cele care au intrat la cabine în avantaj au fost nemțoaicele lui Herbert Muller. A doua jumătate a partidei din sala „Traian” a fost copie la indigo. În min.57 și 30 de secunde, după ce s-a mers cap la cap, iarăși egal. Cu 20 de secunde înaintea sirenei de final, vâlcencele au avut atacul, dar o pasă neglijentă a năruit ultima șansă la victorie. SCM are 3 puncte din 4 jocuri, iar pentru a ajunge în sferturile de finală ale EHF European League, patru puncte devin obligatorii cu Paris 92, acasă, și cu Praktiker-VAC., în deplasare.
Rapid și CSM București continuă
Rapid București a pierdut cu Metz, în Franța: 34-36 (17-20), dar, pe ansamblu, „feroviarelor” nu li se poate reproșa mare lucru. Franțuzoaicele se califică direct în „sferturile” Ligii Campionilor, iar giuleștencele merg în „optimi”. Calificată direct în „sferturile” competiției este și CSM București. Vicecampioana a smuls un egal (32-32) în ultima secundă printr-un trasor al Cristinei Neagu. Tot ea ratase puțin mai devreme o aruncare de la 7 metri. „Am marcat goluri mai importante”, a declarat căpităneasa. Așa este, doar ratările de la 7 metri au fost la fel.
Emil Săndoi privește departe
În preliminariile Campionatului European de tineret din 2025, găzduit de Slovacia, naționala Under-21 (selecționer Emil Săndoi) a fost repartizată prin tragere la sorți în Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia. Anul acesta, în intervalul 21 iunie – 8 iulie, România Under-21 va fi prezentă la EURO 2023 de această dată în calitate de țară gazdă, alături de Georgia.
Thailanda – România 2-3
La Nothaburi, în primul tur al play-off-ului Grupei Mondiale I a Cupei Davis, România a câștigat întâlnirea cu Thailanda: 3-2. Punctul decisiv a fost adus de Filip Jianu (21 ani de ani, 267 ATP) în disputa cu Yuttana Charoenphon (22 de ani, 976 ATP). În felul acesta, echipa de tenis a României s-a calificat în Grupa Mondială I a Cupei Davis.


