Investiții noi la orizont, în bugetul CJ Dolj

Bugetul Consiliului Județean Dolj a fost votat ieri, președintele Cosmin Vasile trecând în revistă principalele proiecte de investiții

0

Bugetul Consiliului Județean Dolj a fost votat ieri în plenul legislativului județean, președintele Cosmin Vasile trecând în revistă, în prealabil, principalele proiecte de investiții ale administrației județene.

CJ Dolj încheie un ciclu investițional care se ridică la o valoare de 320 de milioane de euro, propunându-și un traseu similar și de acum înainte. Printre investițiile preconizate în bugetul pe acest an se remarcă cele dedicate Aeroportului Internațional Craiova, viitorului complex sportiv clădit în locul vechiului stadion tineretului, precum și deja tradiționalele reabilitări de drumuri județene, cu un proiect în acest sector ce se ridică la peste 70 de milioane de euro.

Administrația județeană mai are în plad demararea proiectului de Campus Tehnologic Integrat, estimat la 21 de milioane de euro, precum, realizarea de spații de depozitare pentru bazinele legumicole ale județului, precum și realizarea primului muzeu al satului „interactiv”, cu posibilități de cazare pentru turiști.

Sunt așteptate să înceapă, de asemenea, în acest an, proiectul Parcului IT realizat în parteneriat cu Universitatea din Craiova la S 200, precum și deschiderea celui de-al treilea parc industrial din portofoliul CJ Dolj.

„După două luni în care s-a muncit la fiecare capitol de investiții și s-au prioritizat obiectivele de îndeplinit, astăzi, proiectul de buget pentru anul în curs a fost votat în plenul ședinței Consiliului Județean Dolj. Pornim noul exercițiu bugetar cu resurse care se ridică la aproape 770 de milioane de lei. 55,7% din această sumă este alocată exclusiv investițiilor în dezvoltarea județului. Cea mai mare parte a sumei destinate dezvoltării, adică 63,5%, este asigurată din surse financiare nerambursabile. Încheiem 20 de proiecte majore, a căror valoare se ridică la aproape 320 milioane de euro, finanțate doar din fonduri nerambursabile, europene sau guvernamentale. Începem proiecte noi pentru care am accesat sau suntem în curs de a accesa fonduri europene. În continuare, ne concentrăm toate eforturile pentru a nu rata nicio axă de finanțare, pentru a nu pierde niciun euro ce ar putea contribui la dezvoltarea regiunii!”, a precizat președintele CJ Dolj, COsmin Vasile.

Facebook Comments