Pentru a treisprezecea oară, la 15 ianuarie, celebrăm ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, poetul naţional, ca fiind şi Ziua Culturii Naţionale.”Este cel mai mare poet pe care l-a ivit pământul românesc”, afirma George Călinescu. „Eminescu este un fenomen viu şi, fiind un mare poet, se lasă judecat de toate generaţiile”, menţiona acad. Eugen Simion, căruia îi datorăm simbioza legislativă oficializată în 2010. Opera poetică eminesciană a fost tradusă în peste 150 de limbi de pe toate continentele. Manuscrisele, 46 de volume, au fost dăruite de Titu Maiorescu, în 1902, Academiei Române. UNESCO a declarat anul 1989 ca fiind Anul internaţional Eminescu, fapt care vorbeşte de la sine despre perenitatea operei. Poemul „Luceafărul”, cu cele 98 de strofe, este omologat în Guinness Book drept cel mai lung poem de dragoste. În catalogul planetelor mici, la poziţia 4.945, se află Planeta Eminescu. Iată de ce acestei uriaşe moşteniri culturale, România de astăzi, prin personalităţile care o definesc, trebuie să i se alăture prin grai, creaţie şi specific. Literatura, muzica (vezi Festivalul „George Enescu”), artele plastice şi nu numai colindă lumea în haine noi şi îi susţin reperele. Nu în ultimul rând educaţia, creuzetul în care se formează tânăra generaţie, este chemată la apel. Se acordase un buget de 6 procente, necesare ca aerul, din Produsul Intern Brut pe anul 2023, impuse de stringente cerinţe reformative, dar s-a filat până la 2,1 la sută. Şi ce ne spune, în acest cadru restrictiv, dacă nu cinic, preşedintele Iohannis, după cei opt ani încheiaţi din zece de înălţător mandat prin cuget şi simţire? „Este nevoie de o strategie culturală cuprinzătoare şi de un cont al patrimoniului. Este necesară o abordare mai complexă a sprijinului statului”. Există o sintagmă în limbajul politicii mai vechi sau mai noi care se referă la preşedinte ca la şef al statului. Despre ce stat ne vorbeşte alesul nostru de la Cotroceni în această direcţie şi despre ce sprijin al statului ne zice? Cât priveşte patrimoniul naţional, îndeosebi cel din Transilvania, „spaţiu de complementaritate” în Declaraţia de la Budapesta, instituţii de rang sunt şterse de pe o listă şi rescrise pe o altă listă. Dl Klaus Iohannis a ratat răsunător rolul de iniţiator-şef al acelei „cuprinzătoare strategii culturale” pe care astăzi o vedem şi nu e. Facem saltul înapoi, precum se impune contextual, de la preşedintele ţării la patronul spiritual al zilei de 15 ianuarie: „Măsurile economice ale demagogiei sunt o maimuţărie. Îi vezi creând drumuri nouă de fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei şi prisosului de populaţie din străinătate, pe când adevăratele măsuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germen în chiar poporul românesc”.