Vâlcea: Programul sărbătorii Zilei Naţionale a României

„Celebrăm anul acesta, la data de 1 Decembrie, 104 ani de la Marea Unire. În contextul evenimentelor prilejuite de Ziua Naţională a României, al celorlalte activităţi culturale, sportive etc., am adoptat o serie de măsuri pentru a spori siguranţa cetăţenilor”, a anunţat Prefectura Vâlcea prin intermediul unui comunicat remis presei.

0

„Totodată, menţionăm faptul că în urma solicitării transmise de către Direcţia informare şi relaţii publice, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, purtătorii de cuvânt din cadrul: Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, cât şi reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea, au susţinut o declaraţie de presă comună (material video – declaraţie comună: https://s.go.ro/4sz9w6nr)”, precizează anunţul citat.
„Instituţia Prefectului – judeţul Vâlcea vă invită să participaţi, joi, 1 Decembrie, la manifestarea dedicată Zilei Naţionale a României. Ceremonia militară va avea loc la Monumentul Independenţei din municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Carol I. Programul manifestărilor va fi următorul:

1. Întâlnirea prefectului judeţului Vâlcea şi a comandantului garnizoanei Râmnicu Vâlcea cu oficialităţile, pe platoul din faţa Instituţiei prefectului: 09.45 – 09.50;

2. Deplasarea oficialităţilor spre monument: 09.50 – 09.58;

3. Primirea onorului militar, salutul drapelului de luptă de către prefectul judeţului Vâlcea şi comandantul garnizoanei la Statuia Independenţei: 09.58 – 10.00;

4. Intonarea Imnului Naţional al României: 10.02 – 10.05;

5. Prezentarea semnificaţiei ceremoniei şi a invitaţilor: 10.05 – 10.10;

6. Oficierea serviciului religios: 10.10 – 10.20;

7. Prezentarea alocuţiunilor: Primarul municipiului Rm. Vâlcea; Preşedintele CJ; Prefectul judeţului Vâlcea: 10.20 – 10.35;

8. Festivitatea de depunere de coroane şi jerbe de flori: 10.35 – 10.50;

9. Constituirea dispozitivului pentru defilare şi defilarea gărzii de onoare Str. Carol I: 10.50 – 11.00”, se mai arată în acelaşi document.

Facebook Comments