Şedinţa ordinară a CJ Dolj din noiembrie are pe ordinea de zi şi un proiect de hotărâre „privind acordarea unui mandat special reprezentanţilor Judeţului Dolj în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor S.C. Parc-Turism S.A. pentru a vota unele măsuri SC Parc-Turism”. Măsurile pentru care sunt împuterniciţi reprezentaţii administraţiei judeţene în AGA au în vedere transformarea societăţii care administrează Hotel Parc şi Restaurantul Flora în „prosumator” în relaţia cu furnizorii de electricitate. „Se acordă mandat special doamnei Stănculescu Anişoara şi domnului Neagu Mihai, în calitate de reprezentanţi ai Judeţului Dolj în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor S.C. Parc-Turism S.A., pentru a aproba extinderea obiectului de activitate, respectiv adăugarea codului CAEN 3511 – Producţia de energie electrică, ca activitate secundară, pentru punctul de lucru Hotel şi Restaurant Parc, str. Bibescu, nr.12, Craiova şi „Actul constitutiv actualizat al S.C. Parc-Turism S.A.”, conform anexei la prezenta hotărâre”, se arată în proiectul de hotărâre.
Investiţie de 40 de kwh pe acoperişul hotelului

Măsura propusă aleşilor judeţeni vine în urma unei investiţii realizate în acest an de societatea consiliului judeţean, care şi-a acoperit acoperişul în toamnă cu panouri fotovoltaice. „SC Parc Turism SA Craiova în cadrul programului de investiţii pe anul 2022 a realizat montarea de panouri fotovoltaice la Hotel si Restaurant Parc. Astfel, a căpătat calitatea de prosumator, respectiv producerea energiei electrice pentru consumul propriu. Pentru energia electrică produsă şi introdusă în reţea se impune extinderea obiectului de activitate al societăţii prin adăugarea codului CAEN 3511 – Producţia de energie electrică, ca activitate secundară, precum şi actualizarea actului constitutiv, prin modificarea Capitolului I, Art. 5”, se arată în raportul întocmit de funcţionarii CJ Dolj.
Potrivit managerului SC Parc-Turism SA, Constantin Răducănoiu, valoarea investiţiei în instalaţia de producere a energiei cu ajutorul panourilor fotovoltaice este de aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Lucrarea a fost finalizată în această toamnă, societatea dobândind statutul de „prosumator” la începutul lunii septembrie, când a şi semnat contractul în acest sens. Panourile de la Hotel Parc au o putere instalată de 40 de kwh şi şi-au dovedit deja utilitatea, unitatea fiind producător net de energie pe timp de zi.