Programul va cuprinde o expoziţie BDC, cu lansare de albume de bandă desenată ale autorilor Viorel Pîrligras, Valentin Iordache, Cristian Ciomu, Marian Mirescu, un atelier concept BDAS (Banda Desenată Aplicată în Şcoală), susţinut de autorul BD Mihai Grăjdeanu (Bucureşti), un concert etno jazz OPUS 1.61 – Diana Drăghici (vocal),Cornel Popescu (instrumente tradiţionale), Cristian Ciomu (instrumente cu clape), Mircea Suchici (violoncel), precum şi o video-performance – ZOOTROPE – Magali Revest (Franţa).
BDC, cine e?
Banda Desenată Craioveană este o grupare de autori BD apărută în 1982, în cadrul clubului craiovean SF „Victor Anestin”, din cauză că un segment din membrii fondatori ai clubului – Viorel Pîrligras şi Marian Mirescu – erau creatori de gen. Ulterior, lor li s-au alăturat şi autorii Valentin Iordache, Cristian Ciomu şi, mai nou, sârbul Dragan Predić. Activitatea grupului a demarat cu adevărat în ultimii zece ani şi este marcată de mai multe expoziţii realizate la Drobeta-Turnu Severin – trei dintre autori fiind originari din această localitate – şi Craiova, dar mai ales de editarea a 12 numere din revista BDC – Clubul Benzilor Desenate.
Viorel Pîrligras s-a născut la Drobeta-Turnu Severin. Este deţinător al câtorva performanţe în peisajul publicistic românesc al benzii desenate: iniţiator al BD-rock-ului în România, autor al primei benzi desenate tridimensionale şi mai ales recordman al seriei de stripuri „Oscar”, ce a depăşit cifra de 5.000 de gaguri cotidiene în cei 18 ani de existenţă. A câştigat, în 2002, Marele Premiu la concursul „Micul Prinţ”, organizat de Editura Alfa, care i-a editat apoi culegerea „Caragiale (în benzi desenate)”. Are publicate benzi desenate în Italia, Belgia, Franţa, Brazilia, Norvegia. Deţinător al unuia din Premiile de Excelenţă acordate de Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin în 2013 şi, recent, al Premiului pentru întreaga carieră, acordat de organizatorii ComicFest Bucureşti.
Severineanul Valentin Iordache, care locuieşte acum la Orşova, a făcut sarea şi piperul gazetei „Academia Caţavencu” în anii 1992-1993, publicând seria „Le Mitocain Roumain”. În 2006, volumul „Epsitaxis la hamsii” (Editura MJM Craiova) a obţinut trofeul anual al celui mai bun album BD românesc. Autor a peste 100 de poveşti în benzi desenate şi a mai multor albume BD, este o legendă vie a grupului Banda Desenată Craioveană.
Marian Mirescu, cunoscut mai ales pentru transpunerea personajului Bulă în benzi desenate, a obţinut, ca scenarist, Marele Premiu în 2010 la concursul Salonului BD International Comics Festival, de la Belgrad. Este editorul celui mai longeviv fanzin din România – “AH, BD!” – care a împlinit 26 ani în 2022. Singurul craiovean care a publicat benzi desenate în revista americană “Attic Witt”.
Cristian Ciomu este şi el severinean la origine. Face parte din seria de autori BD născuţi în urma concursului „Aventurile lui Pif şi ale colegului Minitehnicus” organizat de revista „Cutezătorii” în 1970. Doi ani mai târziu, la al doilea concurs naţional, a obţinut Premiul întâi. De atunci, a publicat în mai multe reviste, dar şi-a împărţit pasiunea cu muzica (a cântat jazz-rock progresiv cu „Basorelief”şi „Opus 1,61”, a compus muzica mai multor spectacole de teatru la Craiova, Iaşi, Suceava, Sibiu, Piteşti, Bucureşti si Quebec-Montreal Canada a susţinut partiturile muzicale la celebrele „Răscruciuri” organizate de asociaţia sa – Podul lui Apolodor) şi cu arhitectura, profesiunea sa. S-a evidenţiat la Salonul BD Craiova 96, unde a prezentat spectacolul audio-vizual „Balada lui Corto Maltese” reluată şi la Festivalul BD de la Belgrad în 2015. In 2020 a editat primul sau album „Povestiri desenate istorice şi comice” cere reuneşte benzile desenate publicate în revista BDC.
Dragan Predić, din Kladovo – Serbia, un bun cunoscător al fenomenului BD românesc şi internaţional, a asigurat legătura strânsă a grupului cu organismele BD sârbeşti, participarea la festivalurile de gen de la Leskovac şi Belgrad, dar s-a constituit şi ca un bun translator al benzilor desenate româneşti în limba sârbă. E cel care a făcut posibilă apariţia operelor multor autori sârbi importanţi în revista grupului BDC.
Etno-rock
Opus 1,61 abordează stiluri muzicale diverse, cronologic, pornind de la rock progresiv ca să abordeze apoi jazz şi musique du monde. Trupa s-a constituit la sfârşitul anilor ’70 în Bucureşti la iniţiativa unor studenţi arhitecţi care au găsit în rock o formă de dizidenţă, dar şi de aliniere la cultura Occidentului spre a cărei formă de libertate de expresie şi creativitate aspirau. Cristian Ciomu este cel care va continua Opus 1,61 şi îi va da o nouă orientare, anume de agora a artelor, şi va reuni artişti plastici, muzicieni şi arhitecţi din Craiova. Din 2000, stilul muzical abordat este mai aproape de jazz, cu influente clasice simfonice, şi de operă. Colaborarea cu Cornel Popescu – caval şi fluiere tradiţionale – introduce elemente etno din muzica arhaică românească. În 2022, Diana Drăghici integrează Opus 1,61, aducând orientări spre musique du monde. Celelalte colaborări continuă şi stilurile rămân diversificate. Quator Opus 1,61 (Cristian Ciomu, Diana Drăghici, Cornel Popescu, Mircea Suchici) abordează teme muzicale născute din muzica popoarelor, muzica tradiţională românească fiind o forma de exprimare preferenţială. Ele pot fi combinate cu teme muzicale clasice cântate în mod liber.
FormaţiaOpus 1,61 este compusă din Iulian Albu-chitară electrică, Cristian Ciomu claviaturi, Diana Draghici – voce, Cornel Popescu – caval, Mirecea Suchici -violoncel, Marcel Voinea – baterie, Ilinca Zamfir – canto voce. Echipa este completată de Rodica Ţugui – sociolog şi consilier Opus 1,61, şi de Oana Stancu – actriţă.
Diana Drăghici, voce, colaborează cu trupa din ianuarie 2022. De formaţie actriţă, dar activând în domeniul educaţiei alternative ca formator şi cofondator de şcoală democratică, Diana este interesată de promovarea unei forme de spectacol la mijloc de drum între improvizaţie şi structură stabilită, între artă şi viaţa reală, muzică şi teatru, psihoterapie. Consideră că muzica este un mijloc de comuniune directă, creând un arc de rezonanţă între artist şi spectator. Empatia necondiţionată faţă de celălalt se pot exprima prin muzică de asemenea, prin muzica se pot atinge părţi din sine inaccesibile în mod obişnuit, stări asemănătoare transei meditative. Modalităţile artistice sunt asumate: promovarea unei voci naturale, nelucrată, ce exprimă amprenta unei experienţe de viaţă subiectivă, a oamenilor, în simplitatea și unicitatea lor, un omagiu adus diversităţii lumii. Se inspiră din muzica tradiţională a diverselor popoare, dar și din teme muzicale clasice și religioase, amestecându-le uneori în aceleași piese, în cel mai simplificat mod tehnic posibil, dar păstrând posibilitatea acestora de a crea rezonanțe prin variația lungimii sunetului, care este liberă.
Cornel Popescu – caval, fluiere, cimpoi și drâmbă – este unul dintre cei mai activi interpreţi de muzică tradiţională oltenească la aceste instrumente. Membru al mai multor societăţi culturale: Anton Pann, Rusidava Culturală, Caravana culturii, cafeneaua Literară Cetatea Băniei, a introdus cavalul în biblioteci, muzee, lăcaşuri de cult, dar și în cadrul unor concerte de etno-jazz, alături de ceilalți membri Opus 1,61. A participat la mai multe festivaluri concurs de gen, obținând numeroase premii, cel mai important fiind cel obținut la cea de a 8-a ediţie a prestigiosului festival internațional de folclor „Maria Tănase”. Păstrător al autenticului în materie de muzica tradiţională, este atent la toate detaliile ce țin de prezenţa sa scenică, costume și accesorii, dorind să vehiculeze imaginea autentică a păstorului din câmpia Dunării.
Mircea Suchici, violoncelist, concertist și compozitor, angajat al filarmonicii Oltenia și al Operei din Craiova, a participat la înfiinţarea unor orchestre în România (Marea Neagră, Constanţa, și Lyra Gorjului, la Tg Jiu). Cu un vast repertoriu, mergând de la clasic la jazz, folk și muzică tradiţională, Mircea Suchici a realizat numeroase colaborări și turnee în România și în străinătate, alături de orchestrele din Craiova, Vâlcea, Ploieşti, Bacău, sau alături de artiştii Mădălina Amon şi Delia Cernătescu, pe scene din România. S-a alăturat conceptului de Răscruci conceput de Cristian Ciomu încă de la începuturi, aducând în cadrul acestor evenimente o încercare de sincretism între muzică şi poezie, creaţiile sale muzicale inspirate de versurile poeţilor olteni conţinând și un element recitativ.


