Rm.Vâlcea: Primarul face precizări privind situaţia creşelor şi a grădiniţelor

Ca urmare a unei zvonistici lansate şi întreţinute susţinut în ultimele zile privind situaţia creşelor şi a grădiniţelor din Râmnicu Vâlcea, din dorinţa de a lămuri cetăţenii municipiului, fac următoarele precizări:

0

Prin OUG nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale s-au stabilit mai multe dispoziţii în ceea ce priveşte creşele din România, printre altele vizându-se şi faptul ca, începând din anul şcolar 2022 – 2023, acestea să funcţioneze în structuri deţinute exclusiv şi nu în comun, împreună cu grădiniţele, ca în prezent. Avantajele unor astfel de măsuri sunt evidente, începând de la o mai bună derulare a procesului de îngrijire a antepreşcolarilor şi terminând cu o gestiune mai eficientă a cheltuielilor de funcţionare a creşelor. Mai mult decât atât, funcţionând în regim separat, creşele din Râmnic (administrate de Primărie) vor putea asigura permanenţa pe timpul verii în acelaşi imobil în care funcţionează şi nu, ca până acum, alternativ, în diferite spaţii, în funcţie de programările făcute de conducerea grădiniţelor şi a Inspectoratului Şcolar.

În consecinţa acestor modificări legislative, prin HCL nr. 156/6 mai 2022 s-a înfiinţat structura „Creşa Râmnicu Vâlcea” în subordinea Consiliului Local, iar în aplicarea cadrului legal actual am propus ca activitatea de tip creşă – care se desfăşoară în prezent în cadrul a 8 unităţi preşcolare din municipiu – să fie comasată, în mod exclusiv, în 3 unităţi, respectiv cele ce găzduiesc acum grădiniţele Traian, nr. 6 Ostroveni şi Ostroveni. Preşcolarii din cadrul acestor 3 unităţi vor fi relocaţi în grădiniţele din acelaşi cartier din care au fost scoase grupele de creşă, astfel încât procesul educativ să nu aibă de suferit şi toţi copiii să beneficieze de condiţii cât mai bune. Pentru o cât mai bună fundamentare a acestei măsuri, săptămâna viitoare – miercuri pentru zona Nord şi joi pentru Ostroveni – am stabilit întâlniri cu personalul din grădiniţe, dar şi cu reprezentanţi ai părinţilor, astfel încât să găsim cea mai bună soluţie.

Această propunere – despre care nu am pretenţia să consider că este una perfectă – a fost înaintată (prin intermediul a 3 adrese!) către Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, în vederea obţinerii unui punct de vedere din partea acestei instituţii cu care, cred eu, astfel de modificări trebuie gestionate în parteneriat. Nici până la acest moment IŞJ nu a emis un punct de vedere (după cum nici nu a delegat, aşa cum se impunea prin lege, un reprezentant în Consiliul de Administraţie al structurii „Creşa Râmnicu Vâlcea”). Sunt deschis la orice sugestie din partea Inspectoratului Şcolar, dar nu pot să nu observ cum reprezentanţi ai acestei instituţii – cadrele didactice şi conducerile grădiniţelor vizate de propunerea Primăriei – creează, prin manipularea părinţilor preşcolarilor, sentimente de panică şi de nemulţumire în rândul întregii comunităţi. Primăria municipiului trebuie să aplice legea şi aştept soluţii concrete, nu incitare şi minciuni!

Ca să sintetizez: niciun copil – fie el preşcolar sau antepreşcolar – nu rămâne în afara sistemului de învăţământ de stat din municipiu, nicio grădiniţă nu se desfiinţează, ci se reorganizează, modul în care se vor aplica aceste prevederi legale se va stabili prin discuţii între toate părţile şi cu implicarea tuturor instituţiilor responsabile, iar orice zvonistică lansată iresponsabil este de natură a împiedica derularea acestui proces impus de lege. Fac un apel la toate persoanele care se consideră vizate de aceste măsuri să nu ia în considerare zvonurile lansate cu precădere în mediul on-line, să se informeze din surse oficiale, dar şi să participe activ la procesul de stabilire a celor mai bune decizii.

Mircia Gutău,
Primar

Facebook Comments