„Tragedia optimistă” este o piesă de Vsevolod Vişnevski, scrisă şi jucată în 1933, cu ocazia celei de-a 15-a aniversări a Armatei Roşii. Întrebat despre pierderile suferite în Ucraina de armata rusă, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a recunoscut franc: „Da, avem pierderi semnificative de trupe şi este o tragedie uriaşă pentru noi”. Este însă o tragedie optimistă pentru restul lumii, în sensul retragerii invadatorilor din Ucraina şi al posibilităţii de încheiere a păcii? Da şi nu. Dacă e să ne luăm după majoritatea analiştilor, ale căror opinii sunt explicitate cu maximum de acurateţe, prioritatea politică, strategică şi diplomatică a Occidentului nu constă în simbolistica unui fâlfâit de aripi albe, cel puţin nu imediat. Trupele ruseşti nu au capabilităţi de a se impune pe teritoriile vizate Donbas şi Luhansk, la Kiev nici atât, şi sunt pe cale să scape din mâini şi Crimeea. Asta nu înseamnă că nu se vor regrupa ori de câte ori li se ordonă. Până ca Alianţa (sau Coaliţia!) să-şi intre cu adevărat în rol, Cehia şi Slovacia bagă băţul prin gard spre iritatea „ţarului”, cu asta, implicit, spre confruntarea NATO – Rusia. Pe lângă consolidarea Flancului Estic, Alianţa îşi mai îndreaptă atenţia spre Georgia, spre Bosnia şi Herţegovina. Ca şi cum s-ar fi anunţat al doilea potop al lui Noe, Finlanda dă fuga sub umbrela NATO. La fel, Suedia. Prioritatea strategică şi diplomatică enunţată de Occident constă în prelungirea conflictului până la slăbirea Rusiei şi scoaterea ei din joc, astfel încât să ducă la înlăturarea lui Putin, urmată de o condamnare din partea Curţii Penale Internaţionale. Deloc rezonant cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Procurorul-şef al CPI, Karim Khan, consideră că – SUA, China, Rusia şi Ucraina nefiind ţări membre ale Curţii – Rusia nu va coopera în acest dosar. Iar „ezitarea Statelor Unite de a se alătura instanţei este incomodă din punct de vedere diplomatic şi probabil ar putea genera acuzaţii de «ipocrizie occidentală»”. Conceptul parteneriatului geostrategic ar urma să fie definitivat în cadrul celor două reuniuni ale miniştrilor de externe de la Madrid (iunie) şi Bucureşti (noiembrie). În paralel, vor continua sancţiunile economice, tot mai drastice, asupra Rusiei, cum ar fi naţionalizarea unora dintre bunurile ruseşti. „Atât de departe am ajuns? – vine replica. Nu trebuie să uităm că este o sabie cu două tăişuri”. În contextul străveziu al unui război mondial (nuclear poate e prea mult), politologia spune că o astfel de retorică determină opţiuni extreme. Putin îşi doreşte de Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial, o Piaţă Roşie invadată de urale. Asta, după ce Rusia invadatoare a semănat moarte în Ucraina. Dar ce mai contează morţii, să fim optimişti!
