Un cer de speranţă pentru anul ce vine

0

Iarăşi speranţă, mereu speranţă, „cum mângâie dulce, alină uşor…” Nu am de gând să cad în plasa celor care mă pot combate, în sensul că atunci când nu mai e nimic rămas pe fundul oalei, rămâne speranţa. Nu o văd pat lâncezit, ci fereastră deschisă şi acoperiş. Anul gata s-o ia din loc a fost saltea burduşită pentru foarte puţini dintre români, foarte puţini, dar foarte bogaţi. Le-a fost şi acoperiş blindat. În rest, pământ ba aspru, ba mocirlos, cu torenţi care au distrus case, agoniseală, vieţi. Aerul s-a năclăit cu epidemii şi pandemii cărora cercetătorii nu le-au găsit întregile taine şi prin urmare nici antidotul întreg. Între vaccinaţi şi nevaccinaţi, numai război civil n-a fost. La graniţa de răsărit a Ucrainei au fost masate trupe şi armament greu. În acest punct cardinal e nevoie de speranţă mai mult ca oricând. De o speranţă nu lălâie, ci interactivă. Să nu-i uităm pe cei morţi. Au rămas familii distruse, ne-au părăsit fiinţe de neînlocuit, părinţi, fraţi, rude, prieteni. Oameni de scenă, de condei, de viziune. Fie-le tuturor ţărâna uşoară. Un cer de speranţă pentru anul ce vine. Să vină! Un cer de speranţă care să treacă peste orice calcul meschin şi aritmetică impersonală. Nu dăm lecţii cerului, îl implorăm. În 32 de ani, am avut 34 de guverne, 18 premieri şi aproape 500 de miniştri. Suntem unici! Ce virusuri, am avut ciumă roşie, galbenă. La câţi saci legaţi s-au îngropat, de ce n-am fi avut şi ciumă neagră? Uite că nu ştim care e culoarea speranţei. „Transparentizarea”, oricât am clama-o şontâc, în consonanţă cu principiile ordonatoare ale instituţiilor europene, nu ne ajută. Nu am auzit ca Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să conţină dacă nu un capitolaş, măcar câteva rânduri expres direcţionate speranţei. Ne vin nişte miliarde, ştim de mult culoarea banilor, dar culoarea speranţei intrinseci o vom şti? Trebuie să fie pe-acolo şi doze consistente de redresare în infrastructură, ştiinţă, cercetare. În cultură, sănătate, educaţie. În sprijinirea micilor întreprinzători cu capital românesc, a fermierilor. De ce nu în deturnarea printr-o activitate complexă, trainică, a celor ce mai au de gând să părăsească ţara. Să punem capăt birocraţiei, maldărului de hârţoage, pentru o semnătură de doi lei speranţă, de plimbat de colo până colo vehiculul indolenţei. Să punem capăt, prin muncă, perseverenţă şi devoţiune, sondajelor care ne plasează în coada Europei. Un cer de speranţă pentru anul ce vine e sufletul fiecăruia, de la copil la adult şi matur, de la cel ce în noaptea dintre ani nu are ce pune pe masă decât sufletul în nesaţietatea lui. Să fim culţi, nu desculţi. Poate în iarba de acasă, unde simţi cum te furnică primăvăratic respiraţia cosmică a pământului. La mulţi ani, 2022!

Facebook Comments