Ştafeta nevăzută

0

Gala GSP 2021 exprimă veridic starea sportului românesc pregătit să predea ştafeta. Îmi vine în minte titlul unei piese de teatru, „Ştafeta nevăzută”. Vine mănuşă. Mă refer strict la fotbal. Fotbalistul anului a fost declarat inimosul portar de la Sparta Praga, Florin Niţă. I-a venit şi lui rândul, la 34 de ani. Nu pentru isprăvile dintre buturile cehe a fost răsplătit în ancheta GSP 2021, notabile şi acelea, ci pentru ambiţia şi talentul cu care a apărat culorile României. Sună desuet, dar aşa se zice. Pe locul 2 s-a situat Ianis Hagi, de la Rangers, iar pe locul 3 Nicolae Stanciu, de la Slavia Praga. Ne cehuim. Liga I, care contribuie din câmp, de-acasă, la întregirea lotului reprezentativ, lunecă ochiului. O vedem şi nu e. Amănuntul care ne spune că Liga 1 respiră este trofeul acordat celui mai bun fotbalist străin în persoana atacantului spaniol Jefte Betancor (28 de ani), de la Farul Constanţa. În felul acesta l-am împăcat şi pe Rege. La predarea de ştafetă, anul fotbalistic 2021 şomează. Echipele de club care au dat cu piciorul în cupele europene, mai puţin campioana CFR, s-au făcut de râs. Cam cât s-a făcut de râs naţionala lui Rădoi şi a subordonatului său Dică, fiindcă aşchia nu sare departe de trunchi. Meciurile din Liga Naţiunilor, ratarea play-off-ului şi, în prelungirea ideii, EURO 2020 au demonstrat că, practic, nu contăm. Costelive dezbateri pe marginea fenomenului în descompunere, parfumat din greu în apărarea banilor care fac toate jocurile, mai puţin performanţă. N-avem fotbal, cel puţin cât să aspirăm spre lumea a doua. Avem în substitut FRF, LPF şi un virtual selecţioner. Iar goana după „Briliant”, luând cu ea şi Comisia tehnică, a amintit de goana după aur. O urare de bun venit aşa, la general: numai selecţioner să nu fii! Un argument? Locul 44 în clasamentul FIFA, sub echipe precum Paraguay (43), Canada (40), Ungaria (39), Iran (21). Între 4 şi 14 iunie, România, plasată în Grupa B3 a Ligii Naţiunilor, va juca, în ordine, cu Muntenegru (d), Bosnia-Herţegovina (d), Finlanda (a) şi Muntenegru (a). Toate trei sub nivelul României în clasamentul FIFA. Armenia, cu care am împărţit zestrea de puncte în trecuta ediţie a Ligii Naţiunilor, era tot aşa, sub „tricolori”. În 11 zile, un cvartet de meciuri, şi acela dezacordat, presupune să stai bine în ghete. Condiţia fizică nu mai constituie de pe vremea bunicii un atu de-al nostru, trimitere la grupele de copii şi juniori. Mircea Lucescu (77 de ani) atenţiona, vizavi de cel în capul căruia se sparg toate oalele, că are o misiune ingrată, ea presupunând experienţă în selectarea şi şlefuirea valorilor. Iar faţă de anii când naţionala României jongla în întâlnirile cu Anglia, Brazilia, Danemarca sau Elveţia, timpul de pregătire şi asamblare s-a comprimat.

Facebook Comments