sâmbătă, octombrie 24, 2026

2022, un an al oportunităţilor

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

România încheie peste câteva zile unul dintre cei mai tumultuoşi ani, din punct de vedere politic, din istoria recentă. Un an în care am avut de toate: o guvernare cu scandal, un guvern doborât printr-o moţiune, dar şi o criză politică prelungită, finalizată cu o alianţă ce, cu doar câteva luni înainte, părea de domeniul SF. Însă toate astea sunt deja istorie, iar România şi românii privesc cu speranţă către anul viitor. Un an care are toate „ingredientele“ pentru a fi unul bun.
În primul rând, specialiştii în domeniul sănătăţii sunt optimişti în ceea ce priveşte sfârşitul crizei sanitare provocate de pandemia de coronavirus. Sunt deja foarte multe voci care spun că 2022 va fi anul în care pandemia va fi învinsă. O veste excelentă pentru toată lumea, dar mai ales pentru sistemul sanitar şi personalul medical care, în ultimii doi ani, s-au aflat în prima linie în războiul contra unui inamic care a lăsat în urmă milioane de morţi şi care continuă să facă victime.
În al doilea rând, 2022 se anunţă de pe acum un an excelent din punct de vedere economic. Să nu uităm că aproape 7% din bugetul anului viitor sunt alocate investiţiilor. Vorbim despre aproape 90 de miliarde de lei, care vor merge, în special, către proiectele mari de infrastructură, adică în construirea de autostrăzi şi drumuri expres atât de aşteptate de mediul economic şi de populaţie deopotrivă, dar şi către construirea de noi spitale, şcoli, grădiniţe ori proiecte esenţiale în domenii precum agricultură, mediu sau energie regenerabilă.
Anul 2022 va fi, de asemenea, şi un an al reformelor, multe dintre ele amânate deja de prea multă vreme. Va trebui, aşa după cum ne-am angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, să pornim schimbări majore în domenii precum asigurările sociale, justiţia, transporturile ori administraţia publică. Evident că nu va fi uşor, iar presiunea socială va fi la cote ridicate, însă nu ne mai permitem „luxul“ de a rostogoli problemele către guvernările viitoare. Trebuie să ne onorăm obligaţiile asumate în faţa partenerilor europeni. Avantajul este că actuala guvernare se bazează pe o majoritate solidă în Parlament, iar principalele partide de pe scena politică românească – PSD şi PNL sunt dispuse să-şi asume această sarcină deloc uşoară.  

Alin Stoica – deputat al minorităţii albaneze

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI