Priviţi în jos!

Ei vor avea tupeul să ne spună „Nu priviţi în sus!”, atâta vreme cât noi nu vom avea curajul să spunem cu voce tare: „Priviţi în jos!”

Filmul mult dezbătut pe social media în aceste zile „Nu priviţi în sus”/ Don’t look up nu este doar o parodie despre miopia mizantropă a politicienilor lumii, rătăciţi strategic în lumea jocurilor lor de putere, ci şi un manifest amar despre incapacitatea noastră, a cetăţenilor lumii de a-i aduce cu picioarele pe pământ. Nu ştiu dacă un asteroid fatal va genera extincţia umanităţii. Se vede însă cu ochiul liber că acumulările de frustrare vulcanică în straturile de la mijloc în jos ale societăţii cresc de la an la an. Şi în Est, şi în Vest, şi în Nord, şi în Sud.
Nemulţumirea socială faţă de această ordine a lumii, în care viaţa omului contează tot mai puţin în raport cu munca lui, generatoare de profit (adesea nemeritat) pentru superclasa care întreţine miopia mizantropă a politicienilor, poate genera, în viitorul scurt, un cataclism social cu efecte greu de prevăzut. Cu atât mai mult cu cât încrederea, ca motor social al echilibrului înaintării pentru toţi, este puternic (unii spun, iremediabil) afectată.
Dacă aici, în Est, în urmă cu mai bine de 30 de ani, detestam cu toţii tirania tuturor certitudinilor, astăzi o tiranie mult mai perversă pare a se  insinua în corpul tuturor societăţilor lumii, tirania tuturor incertitudinilor.

Siguranţa, coeziunea, solidaritatea, stabilitatea, empatia, consensul, dreptatea socială, predictibilitatea par valori sociale în pragul extincţiei etice.

Pierdem, repede şi sigur, credinţa în capacitatea noastră de a fi împreună. În capacitatea noastră de a ne asculta unii pe alţii. Uneori, pare că suntem parte a unui joc stupid în care ne prefacem mai mult decât facem… Tentaţia conspiraţiei, ca mod cotidian de a fi, se generalizează cu suficientă repeziciune încât, nu peste mult timp, n-ar fi deloc exclus să considerăm  viaţa noastră comună ca fiind, totalmente, un fakenews.
Port nădejdea că nu se va ajunge la această frontieră, dincolo de care conştiinţa noastră colectivă ar deveni praf şi pulbere. Trebuie să-i aducem pe cei care ne conduc (oricare ar fi ei) cu picioarele pe pământ, cu mintea în lumea noastră comună. Peste tot pe planetă. Să-i punem să lucreze pentru toţi oamenii, nu doar pentru cei care îi setează să ne spună, în sofisticate moduri „Nu priviţi în sus!”…

Priviţi în jos!” poate fi un film-manifest  despre cum conducătorii lumii sunt aduşi în lumea oamenilor care trăiesc foarte greu, deşi muncesc din greu, a oamenilor care nu-şi regăsesc banii din taxe şi impozite într-o calitate mai bună a vieţii lor colective, a oamenilor tot mai deposedaţi de cetăţenie, de propria lor umanitate. În lumea aceea în care natura nu mai are răbdare cu oamenii, plătind poliţele stupidei noastre goane către nicăieri. Un film despre cum sunt convinşi conducătorii (natura argumentelor o voi aborda cu altă ocazie…) să recentreze sensul existenţei noastre colective în termenii vieţii, nu în cei ai profitului cu orice preţ, fie el financiar sau de putere.
Mai mult decât un film-signal, „Priviţi în jos!”ar trebui să semnifice realitatea redescoperită a unui mod uman, durabil, de a fi împreună pe singura planetă care încă ne suportă!

Facebook Comments