Cula va fi achiziționată cu suma de 400.000 de euro, consilierii aprobând astfel oferta de preț a proprietarului, Mileta Greceanu, descendentă a familiilor boierești Măldărescu-Greceanu. Aceasta a respins prețul de 340.000 euro înaintat de C.J. Vâlcea la negocieri, motivând înalta valoarea istorică și culturală a culei. Cula Greceanu este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice de clasă A, de importanţă naţională şi universală, şi face parte din Complexul Muzeal Măldăreşti, complex care mai include Cula Duca şi casa memorială a fostului premier al României I.G. Duca. Clădirea a fost ridicată în anul 1516 de familia lui Nan Paharnicul, iniţial ca turn de apărare împotriva haiducilor, forma actuală a imobilului datând de la finele secolului al XVIII-lea, când a fost refăcut de către boierul Gheorghe Măldărescu şi soţia lui, Eva.

În anul 1934, pictoriţa Olga Greceanu, urmaşă în linie dreaptă a boierilor întemeietori ai culei, a zugrăvit în interior o superbă frescă, în vechiul stil românesc, înfăţişându-i pe toţi înaintaşii.. În perioada anilor 1966-1967, aici au fost executate lucrări de conservare şi restaurare. După restaurare, culele Greceanu şi Duca de la Măldăreşti au fost folosite şi ca decoruri pentru turnarea filmelor Neînfricaţii (serial TV nedifuzat, 1969), Drumul oaselor (1980), Iancu Jianu haiducul (1981), Trandafirul galben (1982) şi, mai nou, Aferim, propus în 2015 la Premiul Oscar.
Clădirea şi domeniul din jurul ei au intrat în patrimoniul muzeal al judeţului Vâlcea în 1956, iar după 1989 au revenit moştenitorilor familiei Măldărescu-Greceanu. În urmă cu mai bine de 13 ani, CJ Vâlcea a închiriat cula pentru Muzeul Judeţean de la doctoriţa Mileta Anghel Greceanu (fiica adoptivă a Olgăi Greceanu), chiria fiind stabilită la 5.000 de lei pe lună.
În 20 octombrie 2020, CJ Vâlcea și-a exprimat dreptul de preempțiune pentru cumpărarea acestui monument istoric, iar pe 21 aprilie 2021a aprobat fondurile necesare.