Lucrări cu „cântec“ la vila edilului din Cârcea?
Primarul Pupăză, acuzat că umblă cu autorizația „vopsită“

Valerică Pupăză, primarul comunei Cârcea, se află iarăși în mijlocul unui scandal de proporții care ar putea avea reverberații puternice în viața politco-administrativă a județului. Printre altele, edilul social-democrat este acuzat nu doar de faptul că nu respectă legea, dar și că se folosește de funcția sa pentru a se răzbuna pe anumite persoane care-i refuză propunerile aflate la limita penalului.

0

La finalul lunii iulie, primarul Valerică Pupăză era acuzat de reprezentanții USR Dolj că se folosește de bunurile instituției în scopuri personale și, pe deasupra, încalcă cu bună știință propriile dispoziții. Pe scurt, întâiul gospodar al comunei Cârcea era arătat cu degetul pentru că ar fi folosit mai multe utilaje ale primăriei pentru a scăpa de deșeurile provenite de la lucrările de modernizare a vilei sale din localitate, deșeuri care au ajuns într-un loc unde, conform dispozițiilor semnate chiar de el, depozitarea resturilor menajere industriale este interzisă. Găsiți detalii aici. Se pare însă că, așa cum veți vedea, neregulile semnalate în vară pălesc în comparație cu ilegalitățile de care este acuzat acum primarul.

O ilegalitate nu vine niciodată singură

În dulcele stil românesc, neregulile semnalate atunci au rămas fără nicio urmare, instituțiile statului preferând să adopte poziția struțului care, odată ce-și îngroapă capul în pământ, nu mai vede nimic. Dar, ca o ironie a sorții, două luni mai târziu, lucrările de la casa edilului revin în actualitate la capătul unui situații desprinse parcă direct din serialul Las Fierbinți. „La fel ca mulți alții, dețin pe raza comunei Cârcea o suprafață de teren pe care intenționez să construiesc locuințe. Tocmai din acest motiv, am efectuat mai multe lucrări care vizează rețelele de apă și canalizare. Doar că, la începutul lunii octombrie, m-am trezit că sunt chemat la Primărie, unde am fost informat că voi fi amendat cu suma de 5.000 de lei pentru că nu aș fi avut autorizație pentru aceste lucrări. Problema este că, conform legii, lucrările la rețelele interioare de apă și canal nu necesită autorizare. Însă cei de la Cârcea, în speță primarul (Valerică Pupăză – n.red.) și viceprimarul (Marius Drânceanu – n.red.), aveau un singur scop, să mă amendeze. De fapt, era modalitatea prin care domnul Pupăză a ales să se răzbune pe mine pentru că nu am vrut să vând o parte din teren pe care, înțeleg, ar fi vrut el să-l cumpere el. Pentru că, de-a lungul timpului, am primit mai multe «sfaturi» de la anumite persoane care îmi spuneau că ar fi bine pentru mine dacă i-aș vinde și lui 3.000 de metri, dar nu la prețul actual, ci la prețul la care l-am cumpărat eu“, a povestit S.B., un om de afaceri craiovean, care, pe lângă faptul că a contestat amenda în instanță, a decis să facă și o plângere penală pe numele primarului valerică Pupăză și a viceprimarului Marius Drânceanu pentru abuz în serviciu și fals intelectual.

Când viața bate filmul

Acesta nu a fost însă decât începutul unui scandal care, după cum veți vedea, a depășit deja granițele comunei de lângă Craiova. Asta deoarece, convins că este șicanat de primarul Valerică Pupăză, omul de afaceri S.B. a decis că nu poate să stea cu mâinile în sân și a ieșit la atac. Astfel, primul pas a fost să ceară Primăriei Cârcea autorizația în baza căreia au fost executate lucrările la vila edilului: construire piscină, construire chioșc, plus renovare imobil și gard exterior, aduse în atenția publică de dezvăluirile deputatului USR Daniel Gheba! Se întâmpla în data de 23 octombrie 2021. Chiar dacă lucrările menționate au avut loc în perioada mai-septembrie, printr-o coincidență deloc stranie, pe site-ul Consiliului Județean Dolj, instituția care emite autorizațiile de construire pentru unitățile teritoriale care nu au aparat de specialitate, așa cum sunt multe dintre primăriile din mediul rural, apare, două zile mai târziu, în data de 25 octombrie, o autorizație care vizează lucrările efectuate la domiciliul primarului Pupăză.

Autorizaţia a apărut pe site-ul CJ Dolj în data de 25.10.2021

Eu am cerut celor de la Consiliul Județean Dolj să îmi pună la dispoziție cererea pentru eliberarea autorizației solicitate de către domnul primar, precum și documentele care au stat la baza eliberării acesteia. Mi s-a răspuns, prin adresa nr.46/25523/15.11.2021, că nu se poate soluționa cererea mea în termenul de 10 zile și că se va prelungi și se va răspunde în termen de 30 de zile, ceea ce mi-a ridicat serioase semene de întrebare. Ca de altfel și emiterea autorizației fix în prima zi lucrătoarea după data la care am sesizat către Primăria Cârcea că nu există autorizație pentru lucrările efectuate la imobilul din Cârcea, str. Aeroportului nr.52, în perioada mai-septembrie 2021“, a precizat omul de afaceri craiovean.

Instituțiile de control, chemate să facă lumină în acest caz

Cu suspiciunea că lentoarea de care dau dovadă angajații CJ Dolj ar putea fi o încercarea de „muşamalizare“, omul de afaceri S.B. s-a adresat deja Inspectoratului de Stat în Construcții, căruia îi cere să facă verificări în acest caz. „Având în vedere că există probe clare (fotografii, contracte pentru executarea de lucrări în acea perioadă, articole de presă) că au fost executate lucrări de construire la imobilul în discuție în perioada mai – septembrie 2021, deci fără autorizație de construire, consider că se încearcă mșamalizarea acestui caz prin emiterea de acte care nu existau în perioada execuției lucrărilor. Având în vedere ca beneficiarul lucrărilor este însuși primarul comunei Cârcea și este evidentă pasivitatea organelor de control ale Primăriei în acest caz, sunteți singura autoritate care poate face verificări în teren, care poate obține actele care mie mi se refuză a se comunica și, de asemenea, sunteți singura autoritate care poate lua măsuri în ceea ce privește legalitatea autorizațiilor de construire“, se arată în sesizarea adresată Inspectoratului de Stat în Construcții.

Multe semne de întrebare

Evident, până la proba contrarie, primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, beneficiază de prezumția că a respectat legea, iar lucrările pe care le-a executat la vila somptuoasă de pe strada Aeroportului au avut în spate o autorizație obținută înainte de a deschide porțile pentru munictorii firmelor Recon S.A., Gresoltenia SRL ori cei ai Total Confort SRL, care au lucrat la adresa respectivă. Acestea fiind spuse nu trebuie să uităm că, așa după cum s-a văzut în luna iulie, edilul nu a părut să dea doi bani pe legea care spune că nu poți folosi utilajele instituțiile pe care o conduci pentru lucrări pe care le execuți în propria bătătură. Unde mai punem că, asemenea primarului Vasile din Las Fierbinți, atitudinea de vătaf care consideră că respectarea legii este opțională când ai o funcție importantă este o boală grea pe plaiurile noastre mioritice. Mai mult, este de-a dreptul curios cum autorizația postată pe pagina Consiliului Județean Dolj a apărut la distanță de aproape jumătate de an de când au început lucrările, fix când cineva a început să pună întrebări pe acest subiect. Cum, la fel de curios este și de ce angajații CJ Dolj au nevoie de 30 de zile pentru a răspunde unei banale solicitări în condițiile în care, în teorie, instituția are deja toate documentele, din moment ce a emis autorizația, iar atașarea lor la un email durează câteva minute.
Rămâne de văzut cum se va încheia acest scandal și ce vor descoperi instituțiile chemate să facă lumină în acest caz care, măcar la prima vedere, pare cusut cu ață albă.    

Facebook Comments