Pe Calea Cerneţiului se repară şi ultimul tronson de pod. Artera este impecabilă, pentru prima oară în ultimii 20 de ani

Calea Cerneţiului, drumul judeţean care traversează zona limitrofă a Severinului, numită Banoviţa, a fost modernizată complet în ultimul an, după ce a zăcut părăsită mai bine de 20 de ani. Deşi drumul face legătura cu satul Cerneţi şi cu centura ocolitoare a municipiului, iar în zonă sunt case şi agenţi economici, drumul era până acum un adevărat coşmar, iar abordarea lui îngrozea atât şoferii, cât şi pietonii. Ultimul tronson, un pod, va fi gata, cu tot cu trotuare, până la 1 decembrie 2021.

0

Banoviţa era, până anul trecut, un cartier mărginaş ce părea parcă uitat de lume şi de civilizaţie. Drumul care străbate zona, deşi face legătura cu satul Cerneţi şi cu centura ocolitoare a municipiului, era plin de cratere, iar circulaţia prin zonă era o adevărată aventură off-road. Mai mult, ploile şi zăpezile transformau artera într-un drum plin de bălţi şi noroi şi se transforma în coşmar chiar şi pentru pietoni. Nici praful din timpul perioadei secetoase nu le dădea pace locuitorilor din zonă.
Municipalitatea a prins acest drum într-un proiect mai amplu de dezvoltare a infrastructurii, în valoare de peste 9 milioane de lei, care a vizat un proiect de suflet al primarului Marius Screciu, dezvoltarea cartierelor mărginaşe ale Severinului. Proiectul din Banoviţa, care a integrat Calea Cerneţiului, este finanţat din fonduri europene şi mai cuprinde străzile adiacente din zonă. Primarul a vizitat şantierul şi a verificat stadiul lucrărilor. „Este ultima lucrare pe care o mai avem în această zonă, am decis să reabilităm total podul după ce am descoperit că era complet distrus ca structură de rezistenţă. Chiar dacă mai durează maxim o săptămână în care strada este blocată, am deviat circulaţia corespunzător, îi asigur pe severineni că vom lucra cât se poate de repede şi vom finaliza. Putem vorbi după aceea de Calea Cerneţiului complet reabilitată, după ce ani de zile fusese lăsată în paragină. Reabilitarea s-a făcut pe fonduri europene. Continuăm dezvoltarea Severinului şi mai ales a cartierelor mărginaşe, pentru a aduce toate cartierele la standarde de normalitate”, a declarat primarul Severinului, Marius Screciu.

În zonă vin şi gazele, primarul face apel la localnici să se racordeze

În zonele Banoviţa şi Apolodor se lucrează intens şi la reţeaua de racordare la gaz. Primarul Marius Screciu i-a rugat pe oameni să încheie cât mai repede contractele de racordare, pentru a nu avea surpriza neplăcută să rămână fără gaze. După asfaltare, străzile nu mai pot fi sparte timp de cel puţin 5 ani. „Cât priveşte reţeaua de gaze, lucrăm în cartierele Banoviţa şi Apolodor, fac un apel la cetăţenii din zonă să meargă la furnizorul de gaze şi să facă contracte de racordare. Îi rog să se grăbească, pentru că după ce vom termina definitiv asfaltarea, timp de 5 ani, nu mai avem voie să spargem strada şi nu vor mai putea să se racordeze”, a explicat Marius Screciu.

Reamintim severinenilor că, datorită problemelor financiare majore ale furnizorului de gaze din Severin, MEHEDINŢI GAZ, cei care doresc să se racordeze trebuie să o facă pe cheltuiala lor, cu o firmă specializată, urmând ca valoarea investiţiei să le fie returnată, conform legii, în termen de 5 ani de la racordarea efectivă, cu condiţia ca aceasta să se facă în maximum 6 luni de la semnarea contractului de racordare.

Facebook Comments