Dacian Cioloș (premier desemnat): „România are nevoie de un guvern cu puteri depline, nu este momentul să stăm și să pansăm tot felul de ego-uri rănite!“

Dacian Cioloș, premierul desemnat, a reacționat vineri la anunțul liberalilor, care i-au transmis să caute susținere la „partenerii“ de la PSD și AUR, spunând că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline și nu este timp pentru „pansare ego-uri rănite“, o trimitere directă la Florin Cîțu, care pare că nu îi iartă pe foștii colegi de alianță pentru că au susținut moțiunea de cenzură împotriva sa.

0

„Din momentul în care a făcut o propunere de prim ministru, USR a avut un singur obiectiv, să formeze cât mai repede un guven cu puteri de pline care să ofere soluții pentru combaterea pandemiei, pentru rezolvarea crizei prețurilor energiei și pentru reformele din PNRR. În acest sens am propus PNL și UDMR să refacem coaliția, preclând de la un program cu soluții concrete legate de prețurile la energie, legate de combaterea pandemiei și pentru reformele prevăzute în PNRR. Din păcate, am constatat azi că PNL refuză, deocamdată, o negociere cu premierul desemnat de președintele Iohannis și nu pot decât să fac, în continuare, un apel către PNL să nu fugă de responsabilitate pentru că România are nevoie de un guverm. Eu sper să putem găsi soluția. Oricum, din dorința de a rezolva cât mai repede criza prin care trecem, USR rămâne determinat să propună, până la începutul săptămânii viitoare, un guvern în Parlament pentru că acolo se vede dacă există sau nu susținere.
Duminică după amiază vom avea o ședință a Biroului Politic al USR în care vom discuta și programul de guvernare și lista de miniștrii. Dacă PNL este interesat de discuții știe unde să ne găsească. Noi mergem înainte! (…)
România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu cred că este momentul acum să stăm și să pansăm tot felul de ego-uri rănite. Important este să discutăm și să oferim soluții. Nu este pregătit PNL să ofere soluții, nu este nicio problemă, USR va face acest lucru și ne asumăm mandatul luat până la capăt“, a declarat Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș și Florin Cîțu

Premierul desemnat i-a atacat pe liberali, afirmând că nu sunt în măsură să spună USR cu cine să negocieze și amintint că PNL este partidul care a negociat cu PSD și chiar au avut un guvern împreună. „USR nu va negocia cu PSD. Dacă mă gândesc bine, cei de la PNL au avut un guvern cu PSD, deci nu este cazul să ne dea nouă lecții cu cine să negociem. Noi vom pregăti un program de guvernare, le vom prezenta în Parlament, iar parlamentarii vor decide dacă vor da României un guvern cu puteri depline sau vor prelungi această criză politică“, a mai spus preșdintele USR.

Facebook Comments