Venind dinspre Craiova, Pleşoiul este una dintre cele mai ascunse localităţi ale judeţului Dolj. Până în urmă cu câţiva ani, nici măcar drumuri asfaltate nu avea. Acum, există un drum practicabil, dar doar până în centrul comunei, uliţele localităţii fiind în continuare pline de gropi şi pietruite în batjocură. Tocmai această doseală geografică a dat naştere unor aşa-zişi politicieni locali, în fapt nişte incompetenţi inculţi, care domnesc despotic peste o localitate bătută de soartă. Aceşti incompetenţi, folosindu-se de mijloace specifice comuniştilor care au pus bazele CAP-urilor după cel de-Al Doilea Război Mondial, au reuşit să pună mâna pe o bună parte a terenurilor agricole ale localităţii şi, cu banii într-o mână şi cu biciul în cealaltă, reuşesc să se menţină la putere. Din păcate, „moşia“ peste care domnesc, Pleşoiul, este o ruină în adevăratul sens al cuvântului, un cimitir al speranţelor celor peste o mie de locuitori care, în „dulcele“ stil doljean, nu înţeleg că puterea celor doi îşi are rădăcinile în lipsa lor de civism, în atitudinea supusă pe care o adoptă de câte ori trec pragul primăriei, în votul lor cumpărat, de multe ori, cu o navetă de bere şi un miel la proţap.
Ion Ionescu Iulian Bârsan
Astăzi, prezentăm doar câteva imagini edificatoare în ceea ce priveşte condiţiile medievale în care se trăieşte, în prezent, în Pleşoi, şi totodată adresăm câteva întrebări celui care conduce, în realitate, această comună aflată într-o avansată stare de „putrefacţie“ edilitară:
1. Câte din rudele dumneavoastră, domnule Bârsan, lucrează la Primăria Pleşoi sau în alte instituţii publice din comună, precum şcoala?
2. Domnul primar Ion Ionescu are autorizaţii de construcţie pentru clădirile pe care le-a ridicat în ultimii ani pe proprietatea sa?
3. Câte amenzi ilegale aţi dat oponenţilor politici din comună pe motiv că nu au autorizaţii de construcţie la unele clădiri cu o vechime de peste trei ani?
4. Este adevărat că la stâna pe care o deţineţi lucrează copii minori pe care nu îi lăsaţi să meargă la şcoală?
5. Ce taxe plătiţi la instituţia pe care o conduceţi pentru că ocupaţi domeniul public cu utilajele dumneavoastră?




(Va urma)