Angajații Primărei Râmnicu Vâlcea vor veni la servicu doar dacă s-au vaccinat anti-Covid sau fac dovada că nu sunt infectați

Salariații Primăriei Râmnicu Vâlcea, unde a izbucnit un focar de infecție cu SARS-CoV-2 luna trecută, vor putea veni la serviciu doar dacă sunt vaccinaţi anti-Covid-19 sau fac dovada că nu sunt infectaţi. Măsura intră în vigoare de la 1 octombrie a.c., potrivit unui anunț al municipalității.

0

„ Prin Dispoziţia Primarului nr. 1676/01.09.2021, în contextul generat de evoluţia actuală a pandemiei de Covid-19 şi în vederea limitării răspândirii virusului, au fost stabilite mai multe reglementări ce îi vizează pe funcţionarii din cadrul aparatului de specialitate al primarului (inclusiv Direcţia Poliţiei Locale, Direcţia Economico-Financiară, Direcţia de Urbanism sau Direcţia de Evidenţă a Persoanelor), precum şi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială. Astfel, începând cu 1 octombrie, salariaţii primăriei vor avea acces în sediile administrative în care îşi desfăşoară activitatea numai în următoarele condiţii:

– sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

– prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore;

– prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

– se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

– deţin un document eliberat de un medic specialist din care rezultă că, din motive medicale, presoanei în cauză nu i se recomandă vaccinarea.

Măsura este motivată de necesitatea de a-i proteja de îmbolnăvirea cu Covid-19 pe cetăţenii care interacţionează zilnic cu funcţionarii Municipalităţii în rezolvarea unor aspecte administrative dintre cele mai diverse.”, precizează comunicatul Primărei Râmnicu Vâlcea.

Facebook Comments