Lecturi de vacanţă
„Indicele fericirii globale” de Mihai Kantzer

0

Iubitorii de poezie vor fi încântaţi să afle de un proaspăt volum de debut al unui craiovean – „Indicele fericirii globale”, Editura Tracus Arte, 2021. Mihai Kantzer (Bogdan Popescu în viaţa sa nepoetică) este totuşi un autor atipic. Versurile sale nu fac parte din universul liric obişnuit, nu vom regăsi stări, onirice sau paradoxale, nu vom descoperi colecţii de metafore, nu ne vom îmbăta cu versuri „ce din coadă au să sune”, dar nu vom regăsi nici sorescienele anecdote. Poemele lui Mihai Kantzer sunt aproape un realism pur, vecine cu proza – „trenul urla în gară cuprins de nervi/ în timp ce oprise să ia navetiştii” şi doar imaginile suprarealiste ce survin apoi readuc lectura în sfera poetică – „săreau liniile de tren la infinit ca în Subway Surfers/ şotronul pe care îl repetau în fiecare zi disciplinaţi” („Navetiştii”).

Se pare că temele poemelor lui Mihai Kantzer sunt unele majore, precum teama faţă de ziua de mâine, depăşită doar prin autoironie – „vom bea votcă ieftină la lumina lunii şi vom salva aparenţele/ vom recita apoi cu voce gravă din poetul nepereche/ (o mică exorcizare nu strică de Ziua Culturii Naţionale!)/ la miezul nopţii, vom sărbători cu artificii/ legea falimentului personal.” („Temperatura oceanelor”) sau printr-o lucidă analiză – „cu fiecare zi ce trece/ existenţa este o formă tot mai desuetă/ depăşită de noile versiuni îmbunătăţite de la Android/ aşa traversăm viaţa de la un cap la altul/ cu simţurile decalibrate, cu creierele în derivă” („Noapte karmică”). De altfel, anxietatea este prezentă în întregul volum, fie că e vorba de o reflecţie asupra evoluţiei umane – „ne vom saluta cu un clinchet scurt de clopoţei/ ca să semnalizăm curba periculoasă ce ne aşteaptă/ înainte să plonjăm pe asfaltul rece.” („Metamorfoza”) sau una asupra prezentului – „crainicul anunţă noi tensiuni cu sindicatele,/ săritura la groapă invită la negocieri prelungite.”, fie o simplă citadină – „oraşul îşi deversează secreţiile/ cu un jet scurt, dar direct/ (aş adăuga bine ţintit)/ ne împroaşcă în faţă” („Secreţii urbane”). Anxietate este şi în neputinţa de a evada din sistem – „şi mai ales să nu jur strâmb/ împotriva legămintelor noastre care ne ţintuiesc/  două insecte care încearcă să fugă, dar nu reuşesc/ pentru că au fost deja capturate şi fixate în insectar/ cu numere de inventar pentru a putea fi recunoscute/ de prieteni, de familie şi de cei interesaţi să povestească/ ce frumoşi eram şi ce zi senină/ întocmai aşa cum îşi aduceau cu toţii aminte de noi.” („Neurosentimente”).

Altfel, Mihai Kantzer nu-i lipsit de umor şi nu ascunde acest lucru: „extenuaţi să mai butonăm/ o mantie grea s-a lăsat noaptea lungă/ în jurul nostru ca un costum de cosmonaut./ forţa fie cu voi!” („Sărbătoarea”) sau „uşile se deschid din mers, fug/ să postez la timp pe Facebook/ un selfie cu ego-ul meu plimbat în lesă” („Selfie”).

Dacă exemplele v-au convins, atunci, pentru cititorii pretenţioşi, doritori şi de altceva în afara lecturilor facile, volumul poate provoca câteva momente agreabile de vacanţă. Iar „la plecare puteţi hrăni pisica/ şi uda plantele, dacă eu nu apar/ nu vă obosiţi, uşa se închide singură/ să nu uitaţi să scrieţi în cartea de oaspeţi/ şi să lăsaţi un review.” („Acces direct”).

Volumul este editat în condiţii grafice de excepţie, cu minunate desene realizate la fiecare poem de Răzvan Luscov.

Facebook Comments