Ionuţ Stroe, PNL: Garanţia NATO pentru România, reconfirmată

0

Situaţia internaţională este una tensionată, iar acest lucru nu se datorează doar pandemiei. De aceea, la Bruxelles, zilele acestea, a fost reconfirmat, prin declaraţiile oficiale şi discuţiile purtate de şefii de state NATO, celebrul articol 5, care descrie funcţionarea apărării colective şi care afirmă că un atac împotriva unui stat este un atac împotriva tuturor. Este garanţia de securitate care contează cu adevărat pentru România.
Atât comunicatul final al Summitului NATO, cât şi declaraţiile noului preşedinte american, Joe Biden, un susţinător al NATO, ne dau asigurări că zona de est a Europei şi România se află în centrul atenţiei aliaţilor. Zona Mării Negre rămâne un punct încins, iar importanţa ei strategică a fost menţionată în mai multe rânduri.
Este un moment bun pentru România la nivel internaţional. Toate aceste semnale pozitive au venit după o perioadă în care diplomaţia României şi preşedintele Klaus Iohannis au fost foarte activi, inclusiv prin organizarea unui summit special la Bucureşti, dedicat zonei de est a NATO – Formatul Bucureşti – 9. Din aceeaşi serie face parte şi găzduirea unor ample exerciţii militare ale alianţei în România.
Acţiunile recente ale Rusiei, agresive şi destabilizatoare, îngrijorează şi au fost subliniate în Declaraţia NATO de la Bruxelles drept o „ameninţare” serioasă. În acelaşi timp, au fost reconfirmate măsurile de întărire a Flancului Estic luate de NATO în ultimii ani.
Un plus pentru România, menţionat şi de preşedintele Klaus Iohannis, este includerea Moldovei în concluziile summitului, unde se subliniază sprijinul NATO pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Moldovei, Ucrainei şi Georgiei, dar şi angajamentul pentru sprijinul reformelor democratice din Moldova.
Securitatea nu mai este doar o chestiune punctuală şi regională. De aceea, NATO are nevoie să evolueze şi să se adapteze noii situaţii globale. Până anul viitor, va fi pus pe masă un nou concept strategic, ce va defini mai bine modul în care organizaţia va acţiona în viitor. Sunt luate în calcul, de exemplu, noile ameninţări din zona cyber, a dezinformării, dar şi problemele climatice.
După Summitul NATO de la Bruxelles, putem spune că România este mai sigură  şi că parteneriatele noastre strategice funcţionează.

Ionuţ Stroe, deputat PNL de Dolj, publică periodic o rubrică-editorial şi comentariu în săptămânalul nostru.

Facebook Comments