joi, septembrie 17, 2026

PMP Dolj cere guvernului să nu organizeze alegerile în ziua de Rusalii

„Dacă cei de la putere țin cu adevărat la tradițiile creștine, atunci ar trebui să găsească o altă dată pentru alegerile locale parțiale decât cea de 20 iunie, atunci când sărbătorim Sfânta zi de Rusalii“, a declarat Anișoara Stănculescu, președinte PMP Dolj.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Ziua de 20 iunie 2021 este o dată importantă în calendarul creștin ortodox din acest an. Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, iubită și respectată de credincioșii ortodocși și aici în Dolj. E ziua care cinstește, ca semn al dreptei credințe, împlinirea a 50 de zile de la Înălțarea Domnului nostru Isus Hristos, moment în care Sfântul Apostol Pavel a vorbit în fața mulțimii din Ierusalim, convertind câteva mii dintre aceștia la creștinism.
Ar fi un mare păcat să suprapunem peste celebrarea momentului care a întemeiat practic Biserica Creștină organizarea de alegeri în localitățile unde, din diferite motive, funcțiile de primari sunt vacante.
Respectul față de familiile de creștini ortodocși trebuie arătat de către politicieni în viața de zi cu zi, nu doar prin ocazionale discursuri festive sau efemere mesaje electorale.
PMP Dolj cere guvernului să respingă propunerea Autorității Electorale Permanente ca aceste alegeri locale parțiale să fie organizate în ziua de 20 iunie 2021. Prin acest apel exprimăm voinţa creștinilor ortodocşi doljeni care ne-au cerut să atragem atenția asupra acestei suprapuneri nedorite de evenimente.
PMP rămane un partid atașat valorilor și tradițiilor naționale şi creștine și își va face auzită întotdeauna vocea în apărarea identității noastre ca neam.
Așa să ne ajute Dumnezeu!“, se arată într-un comunicat de presă al PMP Dolj.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI