duminică, noiembrie 8, 2026

Ramona Săseanu, noul şef al TVR

Ramona Săseanu, controversata angajată a TVR Craiova, o apropiată a deputatului PNL de Dolj Nicolae Giugea, pentru care a făcut campanie electorală când acesta a candidat pentru funcţia de primar al Craiovei, a fost confirmată marţi seară, în cadrul şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în funcţia de președinte director interimar la TVR. Susţinută de PNL, Săseanu a primit 240 de voturi pentru şi 135 împotrivă.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Desemnarea ei pentru şefia TVR a născut controverse majore în rândul presei, atât cea locală, dar şi cea centrală, foarte mulţi jurnalişti cu ştate vechi, precum Cătălin Tolontan ori Sorina Matei, criticând această nominalizare. Însă criticile au venit chiar şi din rândul clasei politice, în special ale membrilor USR-PLUS, care nu au uitat faptul că aceasta le-a aruncat cuvinte grele în campania pentru alegerile locale pentru simplul motiv că au refuzat să susţină candidatul ei preferat.  

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Firul II Isvarna, una dintre cele mai mari investiții din istoria recentă a Craiovei, a fost finalizat

Există proiecte care schimbă un cartier și proiecte care schimbă un oraș. Isvarna II aparține, fără îndoială, celei de-a...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI