Pentru că generalităţile vorbite sau scrise au nevoie de exemple concrete pentru a fi probate, pornim la drum în dezbaterea privind Agenţia Naţională de Integritate cu un caz mai mult decât elocvent din judeţul Dolj, cel al fostului primar al Filiaşului, Gheorghe Ilie Costeluş. Nu este singurul caz care ne demonstrează utopia societăţii româneşti contemporane, dar este ultimul care a apărut în atenţia opiniei publice.
I se trage de pe vremea când era viceprimar
Ilie Gheorghe, mult mai bine cunoscut drept Costeluş, este unul dintre edilii doljeni care se pot privi cu mândrie în oglindă în fiecare dimineaţă când se dau jos din pat. Pe perioada cât a ocupat funcţia de primar al Filiaşului, micuţul orăşel de pe graniţa de vest a judeţului pur şi simplu a renăscut din propria-i cenuşă. Implicarea sa totală în revitalizarea urbei, deschiderea fără precedent faţă de cetăţeni şi, oarecum nespecific, având în vedere partidul din care provine, faţă de investitorii dornici să mişte economic oraşul, s-au reflectat la justa valoare în procentul obţinut de acesta la alegerile locale de anul trecut: 91%. Numai că pe toată această perioadă în ceafă îi sufla Agenţia Naţională de Integritate (ANI). La reclamaţia unui „binevoitor“, aşa cum sunt mulţi în Oltenia, acest organism atât de necesar la un moment dat societăţii româneşti a reuşit să-i găsească primarului un ”nod în papură“: în perioada cât a fost viceprimar, a ocupat şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic „Dimitrie Filişanu“, fiind desemnat de colegii din Consiliul Local în acest post neretribuit din bani publici.
Dilemele judecătorilor
Chiar dacă, aşa cum menţionam, neretribuit şi, în mod evident, nepurtător de foarte multă influenţă economică, având în vedere că într-un consiliu de administraţie al unei unităţi de învăţământ deciziile se iau cu majoritate de voturi, acest „păcat capital“ i-a fost imputat lui Costeluş de ANI printr-un raport. Unul dintre miile de astfel de rapoarte, probabil deja un tipizat pentru inspectorii de integritate, având în vedere că în ultimii zece ani sute de aleşi locali au fost sancţionaţi pentru aceeaşi faptă. Firesc, fostul primar a luat calea instanţelor de judecată pentru a-şi demonstra nevinovăţia, iar Curtea de Apel Craiova chiar i-a dat dreptate. Oarecum firesc, spun mulţi jurişti mai în măsură decât noi, pentru că încetarea mandatului solicitată de ANI se aplică la un cu totul alt mandat decât cel în care ANI a decis că ar fi fost incompatibil. Numai că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost de acord cu soluţia magistraţilor craioveni şi, în apel, au întors sentinţa cu 180 de grade, statuând că raportul inspectorilor de integritate este legal şi întemeiat. Aşa se face că, acum, Ilie Gheorghe Costeluş, deşi poate cel mai iubit şi profesionist edil pe care Filiaşul l-a avut în ultimii 30 de ani, nu mai este primar al Filiaşului. Sancţiunea, una pur tehnică, nu numai că până la un punct este discutabilă, dar aruncă într-un haos administrativ o comunitate care abia apucase să întrezărească o ieşire dintr-o criză ce se perpetua de zeci de ani.
Laşitatea clasei politice naşte monştri
Evident, în cazul lui Ilie Gheorghe Costeluş, dar nu numai, putem vorbi de un exces de zel al unei legi vechi şi anchilozate într-un servilism nefiresc faţă de o parte dintre partenerii europeni. Nu de puţine ori, ca urmare a unor neclarităţi şi ambiguităţi ale legislaţiei în domeniu, au fost voci care au acuzat că, pe ici, pe colo, ANI a fost, este şi foarte probabil va fi folosită ca armă politică a cărei principale menire ar fi eliminarea unor adversari politici incomozi. Din păcate, dintr-o laşitate condamnabilă, Parlamentul evită să facă „reglaje“ la prevederile legale care reglementează materia „incompatibilităţilor“, deşi, la nivel informal, toate formaţiunile politice cu reprezentanţi în Legislativ susţin că un astfel de demers este imperios necesar. De frica unei reacţii vehemente din partea opiniei publice, reacţie generată de o lipsă crasă de informare obiectivă, dar şi de lipsa de credibilitate de care suferă actuala clasă politică, politicienii români, de la stânga la dreapta, preferă să ignore o problemă care, uşor uşor, devine endemică pentru societatea românească. Comunităţi întregi suferă ca urmare a unor prevederi legale în multe cazuri aberante, legi care nu serversc binelui public, aşa cum ar trebui, ci mai degrabă, în multe cazuri, pune beţe în roate dezvoltării unor localităţi sau judeţe.
