S-a semnat contractul pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în zona de Vest a municipiului Craiova
Peste 4.000 de locuinţe din cartierele Rovine II, Izvorul Rece, Brestei, Mofleni, Catargiu şi Făcăi vor beneficia de apă curentă și canalizare

Compania de Apă Oltenia SA a fost semnat joi - 14 ianuarie contractul de execuție lucrări cu numărul zece în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, care vizează reabilitare și extindere rețelelor de apă și canalizare în zona de Vest a municipiului Craiova. În urma investiţiilor, care se ridică la peste 85 de milioane de lei, peste 4.000 de locuinţe din cartierele Rovine II, Izvorul Rece, Brestei, Mofleni, Catargiu şi Făcăi vor beneficia de apă curentă și canalizare.

0

„Licitația a fost câștigată de Asocierea SC DSE CONSULTING SRL – SC THERMAL PIPES SOLUTIONS SRL – SC UTALIM SA, la o valoare de 72.127.319,00 RON (fără TVA). Lucrările aferente contractului „DJ-CL-02 Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în zona de Vest a Municipiului Craiova” cuprind reabilitarea rețelei de alimentare cu apă în zona de vest a municipiului Craiova, pe o lungime totală de 3.872 metri, dar și extinderea rețelei de canalizare pe o lungime totală de 58.112 metri, incluzând 3.255 de racorduri și 1.484 cămine de vizitare. Mai mult, societățile care se vor ocupa de execuția contractului vor reabilita rețeaua de canalizare existentă, pe o lungime totală de 1.051 metri, incluzând 92 racorduri și 51 cămine de vizitare. În plus, se vor construi și 14 stații de pompare a apei uzate (și conductele de refulare aferente).
Concret, este vorba despre peste 4.000 de locuințe ale craiovenilor din cartierele Rovine II, Izvorul Rece, Brestei, Mofleni, Catargiu, Făcăi care vor beneficia de apă curentă și canalizare. Durata de execuție a lucrărilor și de punere în funcțiune a instalațiilor este de 36 de  luni, iar Perioada de Garanție este de 36 de luni“, se arată într-un comunicat de presă al CAO.

100 de milioane de euo pentru rețelele de apă și canalizare ale Craiovei

Directorul general al Companiei de Apă Oltenia, Alin Ionuț Șuiu, a precizat că lucrările aferente acestui contract cuprind peste 100 de străzi și până la finalul lunii februarie se va semna și cel de-al doilea contract pentru investiții similare în zona de Est a Craiovei. „Am semnat, astăzi, acest prim contract pentru Craiova, care prevede investiții consistente, cu fonduri europene, în zona de Vest a municipiului. Constructorul ne-a asigurat că va demara lucrările imediat ce vremea va permite acest lucru, mai ales că proiectarea este deja realizată. În cel mai scurt timp, o lună, o lună și jumătate, sperăm noi, vom semna și cel de-al doilea contract, pentru zona de Est a municipiului Craiova”, a declarat Alin Şuiu.

La rândul său, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că, în paralel, CAO va introduce canalizarea și pe alte străzi de la periferia orașului, care nu sunt cuprinse în acest proiect. „Noi am demarat acest proiect cu opt ani în urmă. După cum știți au durat foarte mult formalitățile și documentațiile necesare, finanțarea fiind obținută în 2019. Am reușit, astăzi, să semnăm primul contract pentru Craiova, dar vreau să vă spun că, în paralel, din fonduri proprii, Compania de Apă Oltenia va mai introduce canalizare și pe alte străzi de la periferia orașului care nu sunt cuprinse în acest proiect. Vreau să vă asigur că voi fi prezentă în șantier, și trebuie să pregătim populația pentru deranjul care va urma. Însă imediat ce vor fi finalizate lucrările, vom demara asfaltarea”, a declarat Olguța Vasilescu.

Contract de lucrări semnat joi în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020“ – care are o valoare totală de peste 455 milioane euro – nu este singurul ce vizeză Craiova. A fost semnat deja cel care prevede montarea a peste 1.000 cămine de apometru complet echipate și peste 22.000 de apometre cu citire la distanță și urmează cel care prevede reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în zona de Est a municipiului Craiova.
Peste 100 milioane de euro din fondurile proiectului merg către Craiova, pentru a asigura un grad cât mai mare de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată. Termenul de finalizare a lucrărilor este sfârșitul anului 2023.

Facebook Comments