Scandal uriaş: SCM Rm. Vâlcea, campioana României la handbal feminin, în pericol de a rămâne fără buget

Neînţelegerile politice din Consiliul Local Râmnicu Vâlcea creează o situaţie tensionată la echipa de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea, campioană a României în anul 2019. După ce majoritatea PNL – USR-PLUS din CL a dat aviz negativ Proiectului de rectificare bugetară a clubului pentru anul 2020, motivând prezumtive cheltuieli nejustificate, conducerea SCM vine cu o contrareplică în care invocă reaua credinţă a acestei alianţe, anunţând iminenta plecare a sportivelor şi pierderea credibilităţii echipei. Pe fondul acestei situaţii, „Asociaţia Suporterilor Vâlceni” ia poziţie faţă de afectarea bugetului campioanei României, reamintind că handbalul feminin este cel mai bun ambasador al oraşului, iar candidaţii s-au folosit în campania electorală de acest brand pentru a-şi face imagine.

0

Într-o scrisoare deschisă adresată consilierilor locali şi iubitorilor de handbal, Florin Verigeanu, preşedintele Secţiei de handbal a SCM Rm. Vâlcea, menţionează că echipa a reuşit să se menţină în fruntea handbalului românesc şi se situează în primele opt echipe ale Europei. Or, aceste performanţe s-au obţinut cu greu, iar munca echipei nu trebuie batjocorită. Verigeanu precizează că la controlul anterior efectuat de Curtea de Conturi nu s-a găsit nicio neregulă, iar acuzele viceprimarului liberal Virgil Pîrvulescu vor constitui obiectul unui dosar în instanţă.

„Dacă situaţia nu se remediază, va dispărea cel mai important vector de imagine al municipiului Râmnicu Vâlcea în Europa”

„După câteva zile de incertitudine, mă văd nevoit să ies public în faţa dumneavoastră şi să îmi spun punctul de vedere, ca preşedinte al Secţiei de handbal din cadrul clubului SCM Râmnicu Vâlcea, în faţa unor “justificări” făcute de consilierii locali PNL şi USR-PLUS privind decizia de a respinge rectificarea bugetară necesară pentru plata salariilor angajaţilor de la SCM Rm. Vâlcea (jucătoare, antrenori, staff medical şi angajaţi). O să le răspund punctual la toate încercările de inducere în eroare a iubitorilor de handbal din Vâlcea şi nu numai.

Florin Verigeanu


Înainte de a începe, ţin să informez stimabilii consilieri, în speţă cei care refuză să fie de acord cu această rectificare bugetară, că indiferent de decizia lor de a fi sau a nu fi de acord cu această rectificare sau de a aproba sau nu bugetul pe anul 2021 pentru echipă, salariile tuturor tot vor trebui plătite, cel puţin până la data de 30.06.2021, pentru că au Contracte de Activitate Sportivă pe o perioadă determinată. Prin votul dumneavoastră nu faceţi decât să se amâne aceste plăţi până la apariţia unor hotărâri ale comisiilor sportive sau judecătoreşti. Singurul lucru pe care o să reuşiţi să-l realizaţi este că veţi face oraşul Râmnicu Vâlcea de ruşine în România, şi mai cu seamă în Europa, iar SCM-ul va fi tratat ca un club neserios, unul care nu îşi plăteşte salariaţii. Nenorocirea este că nu se va vorbi de această ruşine despre consilierii PNL sau USR Plus, ci se va vorbi de Râmnicu Vâlcea, România şi despre handbalul românesc. Pentru realizarea acestei credibilităţi am muncit 3 ani de zile, am oferit jucătoarelor şi staff-ului tehnic condiţii specifice unui club profesionist, care să atragă valori handbalistice la care nu se gândea nimeni acum ceva timp. În aceşti 3 ani nu a existat o zi întârziere la plata drepturilor financiare, fapt care a dus ca acest club să fie apreciat şi, de unde acum 3 ani nimeni din marile nume din handbal nu voia să audă de Vâlcea, de România, acum impresarii ne sună primii şi ne întreabă dacă dorim anumite jucătoare de valoare.

Fie că vă place, fie că nu, fie că am fost contestat pentru faptul că am venit de la fotbal la handbal, am reuşit ca în această perioadă împreună, alături cu staff-ul meu, să ajungem şi mai ales să ne menţinem în fruntea handbalului din Romania, în primele 8 echipe din Europa (…). Bugetul clubului este undeva pe locul 5-6 în acest campionat intern şi nu vreau să ne comparăm cu celelalte echipe din Europa pe partea financiară fiindcă am deveni ridicoli. Conducerea clubului a atras sume importante din venituri proprii şi a completat bugetul echipei, nu am stat doar pe banii publici primiţi de la Primăria Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea.

Domnul viceprimar Pîrvulescu şi-a permis de-a lungul timpului să facă afirmaţii periculoase, anume că la SCM se spală bani, iar mai nou că aproximativ 500.000 de euro se scurg anual în buzunarele unor membri. Probabil aceste declaraţii le-a făcut la sfârşitul unei săptămâni istovitoare de muncă, conform raportului prezentat în mediul online, iar cele 9 persoane care au fost în audienţă în această săptămână, l-au epuizat fizic şi intelectual, altfel nu-mi explic cum poate afirma aşa ceva.

Sigur că la început am fost frustrat, cum un om care are o pregătire superioară, o facultate, care a ocupat un loc important în administraţia fiscală, poate susţine asemenea aberaţii şi minciuni ordinare. Apoi, când am văzut de fapt care era calificarea stimabilului, m-am liniştit, dar tot va trebui să probeze cele afirmate într-o instanţă.

Domnilor consilieri, nu ştiţi ce greu se capătă credibilitatea şi ce uşor se pierde!

Şi acum voi răspunde punctual la “justificările” consilierilor PNL şi USR-PLUS, anume de a da aviz negativ acestei rectificări bugetare.

1. Ni s-a spus că nu am depus balanţa de venituri şi cheltuieli la 30 septembrie 2020.

R: S-a depus la data de 25.11.2020 şi are nr. înreg. 44520.

2. S-a spus că nu am motivat de ce se face rectificarea bugetară şi unde se duc banii.

R: Pe site-ul primăriei este afişat din data de 20.11.2020 Raportul de aprobare la proiectul de hotărâre privind rectificarea de buget cu motivele şi explicaţiile unde se duc exact aceşti bani, respectiv salariile jucătoarelor.

3. Au spus că în luna martie şi aprilie au fost plătite salariile diminuate conform Ordonanţei de Urgenţă şi a rămas un milion de lei economie la club.

R: Acest milion de lei necheltuit s-a întors la primărie printr-o rectificare bugetară HCL 122/28.05.2020, şedinţă la care au participat foarte mulţi din actualii consilieri locali PNL, dar probabil au uitat.

Că nu suntem de acord cu efectuarea unui audit:

R: Aici cred că subestimaţi inteligenţa vâlcenilor. Cum adică nu suntem de acord cu auditul? Păi, când vine un control de la organele competente te întreabă dacă eşti sau nu de acord? Se face controlul şi gata!

Şi nu pot să nu vă informez că în primăvara acestui an am avut în control Curtea de Conturi care a verificat anul fiscal 2019. În urma controlului nu s-a găsit nimic ilegal!

În încheiere, trebuie să-i informez pe toţi cei care preţuiesc această echipă că deja unele dintre cele mai importante jucătoare au fost contactate de alte cluburi, iar dacă situaţia nu se remediază urgent, ele vor fi lăsate să plece.

Încă o dată fac apel la domnii şi doamnele consilieri locali PNL şi USR-PLUS să lase orgoliile şi să încerce să ia nişte hotărâri înţelepte, care să nu afecteze activitatea clubului. Dacă în cel mai scurt timp această situaţie nu se remediază, atunci cu părere de rău vă anunţ că sfârşitul anului ne va găsi fără câteva dintre cele mai importante jucătoare din lotul echipei şi astfel va dispărea cel mai important vector de imagine al municipiului Râmnicu Vâlcea în Europa.”, potrivit lui Verigeanu.

Asociaţia Liga Suporterilor Vâlceni: „Echipa nu este a unui politician sau a unui conducător, ci este a comunităţii locale”

„Având în vedere ultimele discuţii din spaţiul public referitoare la bugetul echipei de handbal SCM RM. VÂLCEA, începem prin a vă reaminti următoarele:
– Toată clasa politică de la stânga la dreapta şi de sus până jos a pozat în campania electorală în susţinerea acestei echipe şi şi-a asumat continuitatea acesteia la cel mai înalt nivel.
– Ne vedem nevoiţi să reamintim faptul că în acest moment echipa de handbal este cel mai bun ambasador al oraşului nostru şi a reuşit performanţe deosebite şi anume titlul de campioană în sezonul 2018-2019, s-a clasat pe primul loc în sezonul trecut, iar în cea mai importantă competiţie europeană, la suspendarea acesteia, a terminat în primele opt cu şanse reale de a ajunge în careul de aşi dacă sfertul de finală cu Metz s-ar fi disputat. În startul acestui sezon, echipa noastră a mai reuşit o performanţă notabilă, câştigând Cupa şi Supercupa României chiar pe terenul principalului adversar, CSM Bucureşti. Toate aceste performanţe au fost realizate cu un buget net inferior nu doar faţă de principalul adversar, ci şi faţă de aproape jumătate din echipele din Liga Naţională, bugete asigurate în mare parte de către administraţia locală.
– În acest sezon de Liga Campionilor, multe voci spun că echipa nu mai este la acelaşi nivel ca în sezonul trecut. Dorim însă să reamintim tuturor perioada grea prin care a trecut echipa noastră din cauza acestui virus şi faptul că suntem pe ultimul loc în grupa noastră este de conjunctură, lucrurile putând fi îndreptate. Avem patru partide mai puţin disputate şi doar lipsa de şansă a făcut să nu ne întoarcem cu puncte din ultima deplasare de la Podgorica.
– Evoluţiile bune din ultimele sezoane au crescut cota jucătoarelor, acestea devenind ţinte pentru cluburi importante din Europa. Eventuala instabilitate financiară de la nivelul clubului nostru ar face ca actualul lot de jucătoare să fie în pericol.
Toate acestea fiind spuse, noi, ASOCIAŢIA LIGA SUPORTERILOR VÂLCENI, organizaţie non profit având ca scop declarat încă de la înfiinţare susţinerea şi promovarea sportului vâlcean, ca cetăţeni ai acestui oraş şi contribuabili la bugetul local, insistăm să se renunţe la toate jocurile politice şi să se respecte promisiunile făcute în campania electorală. Înţelegem faptul că situaţia economică nu mai este aceeaşi, dar echipa trebuie să continue la un nivel înalt. Echipa nu este a unui politician sau a unui conducător, ci este a comunităţii locale care îşi doreşte conform discuţiilor pe care noi le-am avut în aceste zile cu oamenii în stradă continuarea la acelaşi nivel şi ne sprijină şi ne întăreşte convingerea că cele spuse de noi sunt în asentimentul unei mari părţi a cetăţenilor municipiului Rm. Vâlcea.

În încheiere, vă rugăm să luaţi în considerare doleanţele contribuabililor la bugetul local, iar decizia ce se va lua zilele viitoare să fie una care să nu anuleze anii de muncă şi de realizări care au ridicat imaginea oraşului nostru pe cele mai înalte culmi, mai presus decât orice alt mod de promovare”, transmite Asociaţia Liga Suporterilor Vâlceni.

Viceprimarul Pîrvulescu

Viceprimarul Pîrvulescu: „Datele vor fi făcute publice în momentul finalizării verificărilor. Nici nu am început verificările”

 Virgul Pîrvulescu (PNL), viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, nu are deocamdată un argument solid care să susţină risipa de la SCM, recunoscând că nici nu au început verificările. „A fost constituită o comisie mixtă din a cărei componenţă vor face parte doi consilieri locali, doi funcţionari publici şi un expert. Legalitatea constituirii comisiei este stabilită în Codul Administrativ. Datele vor fi făcute publice în momentul finalizării verificărilor. Pe perioada mandatului nostru de consilieri, transparenţa şi legalitatea sunt criteriile care ne vor ghida acţiunile. Orice rectificare va fi aprobată dacă vor respecta cele două condiţii. Clubul funcţionează în baza unui buget aprobat deja, iar managementul clubului are nişte ţinte asumate! În condiţiile pandemiei, când jucătoarele nu au primit valoarea integrală a contractelor de activitate sportivă, logic ar fi ca în acest moment să se înregistreze economii! Dar nu e cazul să discutăm decât după finalizarea acţiunilor. Nici nu am început verificările”, a declarat acesta.

Facebook Comments