Plagiatorul Ponta mai loveşte o dată: a copiat mesajul de condoleanţe dedicat lui Maradona

0

Plagiatorul din fruntea PRO România, fostul premier Victor Ponta, a mai furat un text de pe internat şi l-a semnat mândru, fără a cita sursele. Într-un mesaj de condoleanţe postat pe pagina sa de Facebook după decesul lui Diego Armando Maradona, Ponta, acest „dottore“ hoţ al politicii româneşti, a „lipit“ două fraze pe care le-a copiat, cuvânt cu cuvânt: prima parte dintr-un articol al Aljazeera, iar cea de-a doua dintr-o postare a celebrului fotbalist englez Gary Lineker. „Unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, Maradona a decedat la vârsta de 60 de ani după ce a suferit un atac de cord în Tigre, Argentina“, este prima parte a mesajului postat de Victor Ponta care, în mod ciudat, este identic cu materialul postat pe site-ul Aljazeera. Mesajul este continuat astfel: „După o viața binecuvântată, dar problematică, să sperăm că va găsi ceva confort în mâinile Domnului“.
Doar că, partea a doua a mesajului, aşa cum a fost descoperit de către prefectul Bucureştiului, Traian Berbeceanu, şi preluat de ediţia online a cotidianului Gazeta Sportului, aparţinea fostul atacant englez, Gary Lineker, care îl publicase pe contul său de twitter cu aproape o oră înainte.

Nu este pentru prima oară când Ponta plagiază grosolan. Vă reamintim că teza sa de doctorat a fost anulată pe motiv de plagiat de Înalta Curte de Justiţie a României, după ce în, 2012, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a descoperit că Ponta a copiat identic zeci de pagini din alte teze de doctorat.

Facebook Comments