Ionel Roiban, candidatul PMP Vâlcea pentru Senat: „Propunem Legea anti-clan prin care să poată fi combătute eficient clanurile de interlopi”

Ionel Roiban, candidatul PMP Vâlcea la Senatul României, a anunțat că formațiunea politică din care face parte propune, în premieră în România, Legea anti-clan, în scopul destructurării rețelelor de crimă organizată și pentru întărirea rolului și autorității organelor de poliție. Ionel Roiban a mai subliniat că PMP va milita pentru depolitizarea numirilor în funcții în structurile MAI

0

„Nu dorim să mai vedem polițiști așezați la aceeași masă cu infractori

”Partidul Mișcarea Populară susține ideea unei Poliții moderne, aflată mereu în luptă cu criminalitatea. Considerăm că Statutul lucrătorului în serviciile MAI trebuie modificat atât în sensul clarificării obligațiilor de serviciu, cât și în sensul întăririi disciplinei în exercitarea atribuțiilor.

PMP susține cu hotărâre depolitizarea numirilor în poziții importante în conducerea MAI.

Partidul Mișcarea Populară susține creșterea finanțării MAI în investiții pentru pregătirea și echiparea corespunzătoare a polițiștilor.

În 2019, Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea raportează:
-15989 intervenții la solicitări prin 112
-168 de minori depistați ca nesupravegheați
-54 părinți sancționați pentru lipsa de supraveghere a minorilor
-79 participări la executări silite
-564 accidente cu victime
-202 accidente grave
-7863 persoane primite in punctele de consiliere
-1763 controale la sistemele de pază
-2068 mandate de aducere executate
-4892 de petiții și audiențe soluționate

Observam tendința de creștere a fenomenului infracțional prin încălcări ale legii în domeniul economic, rutier, silvicultură, trafic de persoane și de substanțe interzise, regimul armelor și muniției, violență familială.

Pentru a contracara escaladarea acestui fenomen îngrijorător, PMP, prin vocile sale cele mai autorizate, propune pentru prima dată în legislație Legea anti-clan, lege special concepută pentru destructurarea rețelelor de crimă organizată, întărirea rolului organelor de poliție și a autorității acestora, astfel încât să devină instrumente cu eficacitate reală în combaterea criminalității organizate indiferent de domeniul de manifestare.

Nu dorim să mai vedem polițiști așezați la aceeași masă cu infractori sau potențiali infractori, decât dacă este masa din camera de interogatoriu.”, a precizat Ionel Roiban.

Comandat de Partidul Mișcarea Populară- Filiala Vâlcea
CMF 11200012; Realizat de Mișcoci Marielena Intreprindere Individuală, portal:www.indiscret.ro

Facebook Comments