Vâlcea: Prima noapte de restricţii, primele amenzi

0

În contextul creşterii continue a numărului de cazuri de Covid-19, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea şi jandarmii vâlceni au desfăşurat o acţiune de limitare şi prevenire a infectării cu virusul SARS-CoV-2, dar şi de informare a cetăţenilor cu privire la noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin HG nr. 935/2020. IPJ Vâlcea subliniază că nu se doreşte sancţionarea cetăţenilor, ci conştientizarea de către aceştia a pericolului la care suntem expuşi cu toţii, dat fiind contextul pandemiei de Covid- 19.
„În cadrul acestei acţiuni, care s-a desfăşurat în noaptea de 9-10 noiembrie a.c., au fost legitimate 93 de persoane, dintre care 18 au fost sancţionate pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.
De asemenea, într-un interval de 24 de ore au fost legitimate şi verificate peste 2.500 de persoane, fiind sancţionate 76 dintre acestea pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 12.000 de lei”, precizează reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Noile măsuri ce trebuie respectate

Începând cu 9 noiembrie a.c., au intrat în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin HG nr. 935/2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

IMPORTANT! Principalele modificări şi completări vizează:

1. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, indiferent de incidenţa cumulată a cazurilor;

2. Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;

3. În toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu unele excepţii expres menţionate de actul normativ; Pentru verificarea motivului deplasărilor, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimaţia de serviciu/adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere completată în prealabil;

4. Se suspendă activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor; Prin excepţie, se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Facebook Comments