Eliza Peţa-Ştefănescu: „Siguranţa unui trai mai bun vine cu «Un loc de muncă pentru fiecare»”

Candidatul PSD Dolj pentru Camera Deputaţilor, Eliza Peţa-Ştefănescu, a explicat, într-un interviu, importanţa sprijinirii populaţiei prin măsuri concrete, care există deja în Programul de Guvernare al PSD pentru următorii patru ani. Una dintre acestea este „Un loc de muncă pentru fiecare”, program care implică extrem de multe beneficii atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi.

0

Între altele, acest program se referă la o primă de ocupare de 600 de euro împărţită pe jumătate între angajator şi angajat, cu condiţia ca locul de muncă să fie menţinut încă un an pe lângă perioada iniţială de 12 luni. Beneficiarii acestui program pot fi tinerii NEET (aflaţi în situaţii de risc – n.r.), şomerii de lungă durată, grupurile dezavantajate pe piaţa muncii, dar şi persoanele inactive.

„Ştim cu toţii câtă nevoie au de sprijin în această perioadă atât angajaţii, cât şi angajatorii, iar previziunile pentru anul viitor nu sunt deloc optimiste. Vom avea nevoie de aceste măsuri, iar PSD a reuşit să anticipeze acest lucru prin gândirea unui program de guvernare concret şi corect”, a explicat Eliza Peţa-Ştefănescu, candidat PSD Dolj pentru funcţia de deputat.

Persoanele amintite mai sus vor putea beneficia în cadrul aceluiaşi program de vouchere de formare profesională în valoare de 1.000 € pentru cursuri/stagii de formare prestate de unităţi acreditate/autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Muncii. Nu în ultimul rând, acestora li se vor acorda prime de acomodare pe perioada desfăşurării cursurilor pentru transport, masă şi cazare, de maximum 500 €. Singura condiţie este ca persoanele vizate să finalizeze aceste cursuri/ stagii.

„O altă măsură importantă pentru persoanele vizate este subvenţionarea cursurilor pentru şcoala de şoferi cu 2.500 lei pentru permisul de conducere categoria B şi de 3.500 lei pentru cel de categoria A. Mai mult, vom subvenţiona cu 80% cursurile pentru agronomie, agricultură şi meşteşuguri, în limita a 5.000 de lei. Condiţiile sunt simple. Examenul auto trebuie să fie finalizat, iar permisul de conducere să fie obţinut în 12 luni de la începerea şcolii. În cazul cursurilor amintite mai sus, acestea să fie finalizate, certificatele de calificare să fie obţinute şi, totodată, să fie realizată aplicarea la programele cu finanţare nerambursabilă”, a conchis Eliza Peţa-Ştefănescu.

Măsurile amintite sunt doar câteva dintre cele pe care PSD le-a pregătit pentru siguranţa unui trai mai bun al românilor. Mai multe detalii despre proiectele PSD pot fi găsite pe facebook.com/eliza.peta.stefanescu, iar întregul program de guvernare este la dispoziţia tuturor pe www.psd.ro.

Comandat de Partidul Social Democrat Organizatia Judeteana Dolj, executat de SC INDISCRET MEDIA SRL, CUI mandatar financiar: 11200020

Facebook Comments