Alegerile locale din Dolj în cifre: cine sunt performerii scrutinului din 27 septembrie
Duţă de la Cetate – primar cu 99,14%, Pieleştiul câştigat cu doar 26,8%

Cel mai votat primar din judeţ rămâne Lia Olguţa Vasilescu, de la PSD, care a reuşit să adune, în alegerile din 27 septembrie, peste 30.000 de voturi şi un avantaj de peste zece procente faţă de următorul clasat în cursa pentru postul de primar al Craiovei. Nu este însă cel mai mare procentaj realizat în mediul urban, prima poziţie în acest clasament revenindu-i tot unui pesedist, Gheorghe Ilie Costeluş, de la Filiaşi.

0

Acesta a reuşit să-şi adjudece al doilea mandat în fruntea oraşului cu 6.507 voturi, reprezentând un procent de 88,7 la sută, tânărul primar ratând, la aproximativ 100 de voturi, trecerea pragului psihologic de 90 la sută. La polul opus, cel mai puţin votat primar din Dolj nu s-a arătat la faţă din cele mai mici comune ale judeţului – Botoşeşti Paia şi Gogoşu. Ambele localităţi au beneficiat de o prezenţă masivă la vot, de peste 80 la sută, edili fiind aleşi liberalii Alexandru Opran şi Janin Bărăgan, ambii candidaţi obţinând peste 300 de voturi fiecare. La prima vedere, recordul negativ la vot a fost atins în ultima comună în ordine alfabetică, la Verbiţa, unde fotoliul de primar a fost adjudecat de liberalul Daniel Guguştea, cu 250 de voturi.  

Ilie Gheorghe Costeluş şi Lia Olguţa Vasilescu, doi dintre performerii PSD

Cetatea lui Duţă. Primarul în funcţie a ratat unanimitatea la mustaţă

Pragul cu pricina a fost depăşit însă de câţiva primari din judeţ, şi aceştia aparţinând PSD. Este vorba despre Săndică Osiac de la Seaca de Pădure, cu 90,33 la sută, Mihnea Marius Leonard, care a obţinut 93,73 la sută din voturile exprimate în comuna Piscu Vechi, precum şi de Ion Răcăreanu, primarul comunei Brădeşti, care a reuşit să obţină încă un mandat în fruntea comunei, adunând 1.983 de voturi, adică un procent de 94,29 la sută din cele valabil exprimate. Campionul absolut al procentajului obţinut la locale este însă, şi de această dată, primarul Marin Duţă de la Cetate, care a bifat 99,14 la sută din voturi. Duţă a obţinut 2.212 voturi din cele 2.231 valabil exprimate, lăsând singurului contracandidat la funcţia de primar, reprezentantul PNL, numai 19 dintre sufragii, adică 0,85 la sută. De unde rezultă şi decalajul record dintre primii clasaţi la alegerile din 27 septembrie, de 97,3 la sută.

Marian Duţă

Veteranii PNL au punctat din nou la locale

Pe partea dreaptă a spectrului politic, liberalii au şi ei performerii lor. Este vorba în principiu de primarii veterani ai partidului, bine înfipţi de câteva mandate în fruntea unor comune doljene, fie rămaşi la vatră din vremea PDL şi PNL, fie recuperaţi după stagii pe la alte partide. Este vorba, spre exemplu, de Florian Şerban, de la Predeşti, care a strâns peste 79 la sută din voturile valabil exprimate la scrutinul din 27 septembrie, de Gheorghe Popa de la Mischii, care şi-a înnoit mandatul cu 72,5 la sută din voturi sau de Gin Sorescu, primarul din comuna Bulzeşti, care a atins un record de 81,69 la sută din voturile valabil exprimate. La capitolul „new entry”, al edililor mai proaspăt veniţi-reveniţi în partid se remarcă şi Constantin Tuţă, care şi-a adjudecat al doilea mandat consecutiv la Bucovăţ, cu 73,92 la sută, precum şi Cătălin Trăistaru, care a fost ales din nou în fruntea primăriei Sopot, cu un rezultat de 72,9 la sută din voturi.

Florin Şerban

Irimescu a driblat concurenţa în comuna lui Geolgău. Silişteanu, urnit din primărie cu trei voturi

La polul opus, se plasează singurul primar PMP rămas în judeţ, Ion Irinel Irimescu, care şi-a adjudecat postul de primar în comuna Pieleşti cu numai 26,8 la sută din voturi, cu doar ceva mai mult de un procent peste candidatul PSD, plasat pe poziţia a doua. Diferenţa a fost mică şi în privinţa voturilor adunate, doar 31 de sufragii între primii doi clasaţi. Diferenţe minime de scor s-au mai înregistrat şi în alte câteva comune doljene: la Desa, unde funcţia de primar a fost adjudecată de candidatul PSD la 28 de voturi diferenţă faţă de contracandidatul liberal, la Pleşoi – acelaşi scenariu, cu o diferenţă de 19 voturi şi la Rast, apogeul competiţiei pentru primărie, unde reprezentantul PSD, Cătălin Arnăutu, a reuşit să-l înlăture din funcţie pe primarul veteran Iulian Silişteanu cu o diferenţă de numai trei voturi, rezultatul final fiind 673 la 670. În sens invers, competiţia a fost câştigată, la mustaţă, de candidatul PNL la Drănic, cu un avans de numai 23 de voturi faţă de adversarul social-democrat. Nu putem bănui cine şi-a băgat coada în competiţie, dar reţinem doar că unul dintre candidaţi a adunat 666 de voturi.

Facebook Comments