PMP merge singur la alegerile parlamentare

PMP vrea alegeri parlamentare în acest an, chiar dacă pandemia de coronavirus este tot mai pregnantă. Potrivit liderilor formațiunii, viața trebuie să meargă mai departe și democrația trebuie să învingă.

0
PMP merge singur la alegerile parlamentare

Partidul Mișcarea Populară a declarat, prin voce liderului său, Eugen Tomac, că va merge la alegerile parlamentare din acest an pe cont propriu și nu vor face alianțe înainte de vot. „Vom pregăti partidul în săptămânile viitoare pentru bătălia din 6 decembrie. Convingerea noastră este că vom avea alegeri în acest an, chiar dacă traversăm o perioadă foarte grea, fiind în plină criză de sănătate publică, totuşi democraţia nu poate fi pusă între paranteze şi trebuie să ne pregătim cu seriozitate, responsabilitate, îndemnând cetăţenii să înţeleagă că prioritatea zilei este să avem grijă de noi şi de cei apropiaţi, dar în acelaşi timp viaţa merge mai departe şi trebuie să ne organizăm. (…) Pentru alegerile parlamentare, PMP va merge pe cont propriu şi sunt absolut convins că toate obiectivele pe care le-am stabilit în Colegiul naţional vor fi atinse”, a afirmat Eugen Tomac, după şedinţa Colegiului Naţional al PMP, potrivit Agerpres.

În ceea ce privește alegerile locale, Eugen Tomac este mulțumit de scorul realizat de PMP și speră ca alegerile parlamentare să mențină acest trend crescător al partidului său. „PMP şi-a consolidat poziţia de partid serios pe scena politică naţională. Scorul de peste 6 la sută este o conformare în acest sens. Avem 6 organizaţii care au obţinut rezultate de peste 10%. Mulţumim preşedintelui Băsescu pentru că a candidat la primăria Municipiul Bucureşti. Acolo unde a existat o eroare de tactică extrem de gravă atunci când PMP nu a fost inclus în alianţa înţeleasă între cele două partide PNL şi USR, sper să înveţe din acest exerciţiu ceilalţi competitori. PMP rămâne un partid de dreapta, pentru noi este esenţial că am confirmat că am avut în această competiţie la alegerile locale peste 2.436 de localităţi în care am intrat cu candidaţi. După PSD şi PNL, am fost al treilea partid ca număr de candidaţi, lucru care se confirmă şi în rezultate. Suntem partidul care, după PSD şi PNL, are cei mai mulţi aleşi locali, lucru care ne onorează. Suntem prezenţi în 23 de consilii judeţene şi cu 5 consilieri în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acest rezultat este un semnal cât se poate de clar”, a mai spus Eugen Tomac, potrivit sursele citate mai sus.

Facebook Comments