Indiscret în Oltenia împlineşte 15 ani!

Peste câteva zile, publicaţia dumneavoastră preferată împlineşte frumoasa vârstă de 15 ani, confirmând statutul deja asumat de cel mai longeviv săptămânal din Oltenia.

0

S-a născut pe 23 august 2005 şi avea în componenţă două caiete de câte 16 pagini, iar din cele 32, jumătate erau color. Costa 95 de bani şi pornea la drum cu ambiţii mari. Titlul, gândit într-un brainstorming al redacţiei, fusese ales dintr-o ofertă care mai cuprindea şi variantele „Marţi, 13” (pentru că ziua de apariţie era marţea), „Trei ceasuri rele” sau chiar „Pisica neagră”! Cuprindea multe rubrici, foarte variate, precum Special, Interviu, Anchetă, Reportaj, Sport, Henţuri, Internaţional, Vivisecţii, Auto, Economic,  Sănătate, Juridic, IT, Divertisment, Programul TV, Special, Câte-un praz de căciulă, Dezvăluiri, Comentarii, Analiză, PamFlit. Şi colectivul era unul stufos: Marian Bădârci, Marius Pîrlea, Virgil Dumitrescu, Viorel Pîrligras, George Mitricof, Ramona Olaru, Mădălina Bălan, Lucian Cazan, Constantin Radu, reporterii speciali Cristian Vasilcoiu şi Ionuţ Pîrvulescu, Mariana Voinea, Andy Gongea. Lor li s-au adăugat apoi mulţi alţii, de-a lungul anilor: Cosmin Pretorian, Dan Olteanu, Mihai Gavrilă, Bogdan Berneanu, Maria Huculici, Gabriela Zanfir, Larisa Mititelu, Şerban Comănescu, Daniela Mitroi, Teodor Iodache, Ionuţ Cîmpeanu, Carmen Burnea, Ramona Istrate, Horaţiu Pîrvulescu, Daniel Gârtoi, Octavia Hantea, Marian Covrig.

Partea regională a suferit şi ea multe schimbări de-a lungul anilor. Mehedinţiul a fost reprezentat de Monica Noajbă, Alin Ghiciulescu, Dara Pumneanu, Costin Bădoiu; Gorjul de Aura Stoenescu, Adriana Perşa, Viorel Surdoiu, Alin Peptan, Eugen Dinu, Loredana Turneanu, Gheorghe Marin; Rm.Vâlcea de Marielena Popa, Maria Ciuraru, Nicoleta Chera, Crişu Popescu; Oltul de Georgiana Leulescu, Viorel Raicu, Corina Pârvu, Mugurel Manea, Mihaela Bobaru.

Ca în viaţa oricărui organism de presă, Indiscretul a cunoscut şi momente de excelenţă, dar şi momente mai dificile, precum şi evenimente inerente în mediul redacţional: căsătorii, decese, maternitate. În ciuda fluctuaţiilor redacţionale, a schimbării patronatului şi chiar a mutărilor de sediu, Indiscret în Oltenia şi-a respectat cu seriozitate periodicitatea săptămânală, cu o mică pauză „sanitară” pe timpul stării de urgenţă de la începutul pandemiei de Covid 19, astfel încât astăzi puteţi citi numărul 751 într-o formulă care, de-a lungul timpului, a suferit şi schimbări de format tipografic, de număr de pagini, dar şi de preţ.
Timp de 15 ani, publicaţia noastră v-a oferit informaţii, analize, dezvăluiri şi fapte din viaţa Olteniei şi continuă s-o facă, în print şi online, şi de acum înainte, astfel încât, urându-vă dumneavoastră, cititorilor, „La mulţi ani!”, ne obligăm şi noi să existăm în continuare mulţi ani de acum încolo. Împreună.

Facebook Comments